Adunarea Episcopilor Ortodocși din Germania
În 1 noiembrie 2012 au început lucrările Adunării Episcopilor Ortodocși din Germania.
Adunarea s-a desfășurat la Centrul Parohiei ortodoxe grecești Trei Ierarhi de la Hanovra. Apoi, întâlnirea a avut loc la Biserica ortodoxă sârbă din Hildesheim.
S-au discutat diferite probleme ale diocezelor ortodoxe germane. Printre temele dezbătute a fost și traducerea în limba germană a textului Sfintei Liturghii și a altor slujbe liturgice. S-a discutat și despre necesitatea unei accesibilizări a mesajului Bisericii și pentru germani, nu numai pentru ortodocșii proveniți din est.
De asemenea, s-a mai discutat și despre organizarea lecțiilor complementare de catehism ortodox în limba germană în toate landurile Germaniei federale, dar și despre o organizare a activităților tineretului ortodox.