Agape frăţeşti în parohia Buhalniţa, în Postul Mare
În aşezământul social-filantropic al parohiei Buhalniţa, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, sunt organizate agape frăţeşti în fiecare duminică din Postul Mare.
Aşa cum este tradiţia, primul praznic din Duminica Ortodoxiei a fost oferit de familia părintelui paroh Cristian Dăscălescu. După cum ne-a relatat Maria Popa, membră în consiliul parohial, care coordonează activitatea aşezământului social din parohia Buhalniţa, la agapa frăţească din ziua de 9 martie au participat peste 200 de credincioşi. Oamenii au participat mai întâi la slujba Sfintei Liturghii, la finalul căreia au ascultat Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2014, citită de preotul paroh. Agapele frăţeşti din parohia Buhalniţa sunt organizate de una sau mai multe familii pe toată perioada Postului Mare. Acestea sunt prilej de comuniune între credincioşi, mai ales că o parte dintre ei sunt văduvi şi parcurg câţiva kilometri până la sfântul lăcaş.