Agricultura, vitală pentru dezvoltarea României
"Pe lângă resursa umană, agricultura, plus industria alimentară, reprezintă singurul spaţiu de putere pentru elita naţională. Mâncarea, ca şi apa şi aerul, va fi resursă mai importantă în acest joc decât petrolul şi gazul", a declarat preşedintele IBR, Vasile Secăreş.
Piaţa românească a produselor alimentare valorează, la ora actuală, circa 100 miliarde de euro, din care jumătate sunt exporturi, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului de Administraţie al Institutului Bancar Român (IBR), Vasile Secareş, într-o conferinţă de specialitate. "Pe lângă resursa umană, agricultura, plus industria alimentară, reprezintă singurul spaţiu de putere pentru elita naţională. Mâncarea, ca şi apa şi aerul, vor fi resurse mai importante în acest joc decât petrolul şi gazul. România poate fi unul dintre marii producători de alimente ai lumii. Dar noi, cu cel mai bun pământ din Europa, importăm 70% din mâncarea care se consumă în oraşe... De ce? Pentru că, în ultimii 20 de ani, prin dezindustrializare şi transformarea agriculturii socialiste în agricultură de subzistenţă, am dat cel mai prost răspuns pe care îl puteam da unei asemenea probleme. Agricultura noastră seamănă, la ora actuală, cu agricultura din ţările slab dezvoltate din Africa, Asia sau America de Sud", a afirmat Vasile Secareş, la conferinţa organizată, ieri, de Institutul Bancar Român, cu tema "Dezvoltarea agriculturii româneşti, între deziderat politic şi ultimă şansă. Politici, finanţare, garanţii". Preşedintele IBR mai consideră că, în prezent, România este total nepregătită pentru cerinţele de reorganizare economică mondială. "Reconstruirea guvernării în ceea ce priveşte refacerea resurselor de putere şi gestionarea acestora sunt testele pe care trebuie să le trecem. Avem nevoie de o nouă bancă agricolă, de o componentă matură de asigurare a recoltelor şi a producţiei, dar şi de crearea unui fond de pensii pentru ţărani şi producători agricoli", a afirmat Vasile Secăreş.
România, pe locul 5 în Europa ca suprafaţă arabilă
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în prezent, din cele 23,8 milioane de hectare, cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării este de 14,7 milioane de hectare (61,7%), din care 9,38 milioane de hectare reprezintă teren arabil. În acest context, România se situează pe locul 6 în Europa ca suprafaţă agricolă utilizată (după Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie şi Polonia) şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă.