„Ai copil? Învaţă să fii părinte!“

Educaţie

„Ai copil? Învaţă să fii părinte!“

Sâmbătă, 2 aprilie, Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ şi Asociaţia Părinţilor Isteţi organizează un eveniment în premieră la Iaşi - Conferinţa „Ai copil? Învaţă să fii părinte!“. Pe parcursul a 8 ore, părinţii interesaţi de acordarea unei mai bune educaţii copiilor lor pot participa la conferinţele susţinute de specialişti în domeniul comunicării şi relaţionării. Trainerii Monica Reu şi Cristina Neguţ vor vorbi despre comunicarea nonviolentă, respectiv comunicarea relaţională, utilizând metoda ESPERE, iar diac. dr. Sorin Mihalache, coordonatorul Centrului pentru Studii Interdisciplinare „Religie şi Ştiinţă“, va ţine o expunere despre întrepătrunderea celor trei tipuri de inteligenţă - IQ, EQ şi SQ. În timp ce părinţii vor participa la discuţiile conferinţei, copiii sunt aşteptaţi la atelierele de creativitate.

Fiecare părinte îşi doreşte ce este mai bun pentru copilul său. Nu întotdeauna însă are timp să-i ofere atenţia de care are nevoie pentru a se dezvolta sănătos, capabil să înfrunte provocările acestei lumi. De aceea, uneori, părintele ajunge să se întrebe, când îşi sărută puiul de „noapte bună“, cum poate corecta anumite greşeli din comportamentul micuţului. Specialiştii în psihologie, în relaţionare şi comunicare răspund însă fără echivoc: schimbarea trebuie să vină, în primul rând, dinspre părinte. Adultul trebuie să caute în interiorul său resursele necesare pentru a-şi recunoaşte propriile greşeli, pentru a corecta problemele de relaţionare survenite între el şi copil. Îndreptând greşelile din comportamentul său, părintele va deveni modelul pe care copilul îl va urma negreşit.

Definirea de „Cel mai bun părinte“ nu are aplicabilitate, tocmai pentru că Dumnezeu ne-a creat unici. Fiecare fiinţă are particularităţile ei sufleteşti. Aşa, un părinte poate fi considerat excepţional pentru al său copil, însă nu poate fi la fel pentru un altul. Tocmai pentru că aşteptările diferă în funcţie de fiecare om în parte, iar nevoile unui copil diferă de ale altuia. Toţi însă solicită atenţia necondiţionată a părintelui, înţelegere şi mângâiere în momentul în care copilul are nevoie, nu mai târziu, nu mai devreme. Copiii doresc să fie ascultaţi, să-şi simtă părinţii aproape în fiecare moment al vieţii lor. Părinte nu eşti doar în primii ani de viaţă, în primii ani de şcoală, în ziua căsătoriei lor; trebuie să înveţi să fii părinte în fiecare zi.

„Ai copil? Învaţă să fii părinte!“ - Conferinţa Părinţilor Isteţi, la Iaşi

Pentru prima dată la Iaşi, pe 2 aprilie, specialişti în comunicare şi relaţionare vor prezenta părinţilor metode alternative de comunicare cu proprii copii. Evenimentul, în premieră la Iaşi, este organizat de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ şi Asociaţia Părinţilor Isteţi, avându-i ca parteneri pe Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Microsoft şi Librăriile Cărtureşti.

Discuţiile vor debuta la ora 10:00 şi vor continua, cu o pauză de prânz, până la ora 18:00, la Teatrul „Luceafărul“ din Iaşi.

„Este un eveniment absolut inedit pentru Iaşi, atât din punct de vedere al formatului, cât şi al mesajelor pe care şi le propune să le transmită părinţilor.

Conferinţa «Ai copil? Învaţă să fii părinte!» este aliniată misiunii Fundaţiei «Varlaam Mitropolitul» de a forma familii, de a face educaţie pentru copii, părinţi, profesori, într-un duh viu ortodox al secolului al XXI-lea. Conferinţa a fost organizată cu scopul de a trezi interesul părinţilor în formarea meseriei de părinte, pentru că a fi părinte este un lucru care se învaţă zi de zi. Conferinţa vine ca o conştientizare a acestui adevăr“, ne-a declarat Monica Costea, directorul de comunicare şi marketing al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“.

Ateliere de creativitate pentru copii

Trainerii prezenţi la conferinţă sunt formatori cu experienţă în domeniu, majoritatea lor desfăşurându-şi activitatea în Bucureşti. „Am dorit să aducem în Iaşi expertiza acestor formatori foarte apreciaţi pe segmentul lor activitate. Propunem o abordare integrată a minţii, trupului şi a sufletului, pentru că o soluţie reală la problemele întâlnite în viaţa de zi cu zi se obţine doar dacă nevoile copilului sunt abordate, concomitent, din toate perspectivele amintite“, a mai spus directorul de comunicare Monica Costea.

Potrivit acesteia, specialiştii ar putea reveni la Iaşi pentru a participa la diverse activităţi de instruire a părinţilor, în viitor întrezărindu-se şi formarea unei comunităţi online a părinţilor interesaţi de dezvoltarea sănătoasă a copiilor lor, un adevărat centru de resurse în acest domeniu.

La conferinţa organizată de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia Părinţilor Isteţi au fost invitaţi specialişti din mai multe domenii: Monica Reu, specialist în comunicare nonviolentă, metodă de relaţionare concepută şi dezvoltă de doctorul în psihologie Marshall B. Rosenberg, Cristina Neguţ, specialist în metoda de comunicare relaţională ESPERE, diac. Sorin Mihalache şi dr. Pavel Chirilă, care va vorbi despre greşelile din alimentaţia copilului.

De asemenea, în cadrul conferinţei vor fi organizate ateliere de creativitate pentru copii, înscrierile realizându-se pe site-ul dedicat evenimentului, www.aicopil.ro. 

Părinţii interesaţi să participe la conferinţa „Ai copil? Învaţă să fii părinte!“ pot obţine informaţii suplimentare pe site-ul dedicat evenimentului sau la numărul de telefon 0734 799 792.

Biletele s-au pus în vânzare la Librăriile „Doxologia“ şi „Cărtureşti“, Teatrul „Luceafărul“, Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ (str. Lascăr Catargi nr. 33) şi Grădiniţa „Buna Vestire“ (str. Costache Negri nr. 48 şi str. Gavriil Muzicescu nr. 12).

„1+1=3, o nouă aritmetică relaţională“ (10:30-12:15)

Speaker Cristina Neguţ, psiholog şi specialist în metoda ESPERE, de comunicare relaţională: „Ne place când vedem copii cu „minţi“ şi ascultători. Te-ai gândit însă ce presupune a fi un părinte cu „minte“? Noi îţi propunem o manieră nouă de a vedea relaţia cu copilul tău şi conştientizarea unei modalităţi de îmbunătăţire continuă a acestei relaţii.“

Cristina Neguţ este senior trainer şi consultant de 9 ani, în această perioadă a construit şi condus traininguri pentru peste 2.000 de participanţi din diverse arii profesionale: educatori, învăţători, profesori, elevi şi studenţi, jurnalişti, medici şi asistente medicale, manageri de proiecte, voluntari, poliţişti şi controlori de trafic aerian.

Specialist în metoda ESPERE, de Comunicare Relaţională, descrisă de socio-psihologul francez Jacques Salome, Cristina Neguţ a creat şi coordonează de trei ani Programul „PIA - Şcoală şi ateliere ale comunicării în beneficiul copiilor“, program în care se descoperă şi se deprind cunoştinţe şi abilităţi de relaţionare pentru părinţi şi dascăli, din şcoli şi grădiniţe private şi de stat din România.

„Greşeli majore în alimentaţie“ (12:30-13:30)

Speaker dr. Pavel Chirilă, medic primar boli interne, cu supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie, este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştină „CHRISTIANA“: „Toţi ajungem să ne întrebăm la un moment dat: ce înseamnă de fapt sănătos? Din păcate, ne punem această întrebare când suntem deja în faţa bolii. Este totuşi şi o veste bună: se poate trăi în ziua de astăzi sănătos! Un stil de viaţă sănătos începe în primul rând cu renunţarea la ceea ce nu e sănătos“.

Dr. Pavel Chirilă este autor a nouă cărţi în domeniu şi fondator al reţelei de magazine naturiste „Naturalia“ din Bucureşti.

„Ce faci, te face! Emoţiile şi formarea «minţii» copiilor“ (15:00-16:30)

Speaker diac. asist. dr. Sorin Mihalache, coordonatorul Centrului pentru Studii Interdisciplinare „Religie şi Ştiinţă“, trainer în Comunicare şi Dezvoltare personală, formator CNFPA, membru al „European Society for Studies Science and Theology“: „Imaginaţi-vă o grădină în care copiii noştri sunt flori. Pentru a creşte frumos, florile au nevoie de apă, aer, lumină şi un întreg ambient favorabil. La fel, şi copiii noştri au nevoie de un ambient armonios. Emoţiile pe care ei le trăiesc sunt fondul care asigură cel mai bun mediu pentru creşterea şi dezvoltarea frumoasă a copiilor noştri. Mai mult decât atât, viaţa spirituală e cea care ajută la păstrarea sănătăţii lor fizice, emoţionale şi spirituale (IQ, EQ şi SQ)“.

Diac. Sorin Mihalache are o experienţă de 15 ani în activităţile derulate în cadrul organizaţiilor nonguvernamentale, este licenţiat în matematică şi teologie ortodoxă, masterand în teologie ortodoxă, fizică teoretică şi psihologie, doctor în filosofie, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science“.

„Putem comunica nonviolent?“ (16:45-18:00)

Speaker Monica Reu, psiholog, trainer de comunicare nonverbală, preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Nonverbală: „Tot ceea ce facem este în slujba nevoilor noastre. Când extindem acest simplu concept şi asupra celorlalţi, ne dăm seama că nu avem duşmani, că ceilalţi nu fac decât ceea ce ştiu ei mai bine pentru a-şi împlini propriile nevoi“.

Monica Reu este din 2007 fondatorul şi preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Non-violentă (www.ro-acnv.org), organizaţie ce are ca scop promovarea principiilor CNV în societatea românească.

Ca trainer de Comunicare Nonviolentă - metodă de relaţionare concepută şi dezvoltată de doctorul în psihologie Marshall B. Rosenberg - organizează şi susţine workshop-uri, scopul acesteia fiind sprijinirea dascălilor, a copiilor şi a cuplurilor în implementarea acestui model de comunicare în viaţa de zi cu zi.

Ateliere de creativitate pentru copii

În paralel cu conferinţa la care sunt aşteptaţi să participe părinţii, copiii acestora (trebuie să aibă minimum 5 ani) vor fi instruiţi în cadrul atelierelor de creativitate, activităţile educative şi de joc derulându-se pe două grupe.

La unul dintre aceste ateliere, copilul îşi va dezvolta creativitatea prin abilităţi practice, desenând sau învăţând să creeze diverse obiecte. Se vor citi poveşti, la sfârşitul cărora copiii discutând şi ilustrând prin desene anumite scene.

Coordonatorul acestui atelier va fi Ciprian Voicilă, etnolog la Muzeul Ţăranului Român, absolvent de Psihologie şi Filosofie, cu o experienţă de nouă ani în lucrul cu copiii prin astfel de cursuri.

Un alt tip de ateliere la care pot participa copiii este acela care utilizează conceptul de „Mind Lab“, o abordare unică a dezvoltării capacităţii de gândire, inteligenţei emoţionale şi abilităţilor sociale cu ajutorul jocurilor de gândire.

Copiii vor experimenta câteva jocuri „Mind Lab“, care „îi vor captiva şi provoca. În acelaşi timp le vor stimula puternic motivaţia şi entuziasmul, elemente importante într-un proces de învăţare profundă, cu atât mai mult bazat pe experienţa ludică“.

Începând din 1994, echipa „Mind Lab Group“, formată din jucători de şah, go şi bridge, alături de educatori şi psihologi, a dezvoltat metoda „Mind Lab“, o abordare unică a dezvoltării capacităţii de gândire, inteligenţei emoţionale şi abilităţilor sociale cu ajutorul jocurilor de gândire.