„Ai copil. Învaţă să fii părinte!“

Arhiepiscopia Iaşilor

„Ai copil. Învaţă să fii părinte!“

O nouă conferinţă din seria evenimentelor pentru părinţi „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, organizate de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi de Asociaţia „Părinţilor isteţi“, va avea loc sâmbăta, 20 aprilie, între orele 9:00-12:30, în Aula Magna a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Intrarea este liberă.

O nouă conferinţă din seria evenimentelor pentru părinţi „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, organizate de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi de Asociaţia „Părinţilor isteţi“, va avea loc sâmbăta, 20 aprilie, între orele 9:00-12:30, în Aula Magna a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Intrarea este liberă.

Ediţia din această primăvară a evenimentului „Ai copil. Învaţă să fii părinte“ propune părinţilor ieşeni o întâlnire cu doi experţi în relaţia părinte-copil: Cristina Trepcea şi Sorin Mihalache. Cei doi invitaţi vor aborda două teme extrem de relevante în contextul lumii în care trăim: voinţa şi violenţa.

Cristina Trepcea, terapeut cu formare în terapie psihanalitică şi specialist în ştiinţe ale educaţiei, mamă a unei tinere de 24 de ani, va susţine prelegerea „Violenţa. Cum îmi ajut copilul să o înţeleagă şi să nu o aleagă“. Cristina Trepcea a fost prezentator şi producător al canalului de televiziune Pro TV, apoi consilier de stat pe probleme de comunicare, actualmente fiind membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Diac. Sorin Mihalache, un obişnuit al întâlnirilor „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, propune părinţilor tema „Vreau să vrea! Între voinţa ta şi voinţa copilului tău în experienţa educaţiei“, în care va încerca să formuleze un răspuns la întrebarea „Cum contribuie voinţa la mobilizarea puterilor şi abilităţilor copilului în efortul şcolar şi în devenirea sa?“. Diac. Sorin Mihalache este tatăl a trei copii, trainer experimentat în Comunicare şi dezvoltare personală, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

„Ne bucurăm că şi de data aceasta putem aduce părinţilor din Iaşi ceva nou. În primul rând, această ediţie, a V-a, o aduce în comunitatea noastră pe Cristina Trepcea, psihoterapeut, specialist în ştiinţele educaţiei şi comunicare. În al doilea rând, formatul conferinţei de sâmbătă este şi el diferit faţă de cel al ultimelor două ediţii. De această dată, conferinţa noastră va avea loc pe parcursul unei singure zile, în care ne dăm întâlnire cu 450 de părinţi pentru a discuta despre două subiecte forte ale vieţii de părinte: voinţă şi violenţă“, a spus Monica Costea, directorul de marketing şi comunicare al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“.

„Îi încurajăm pe părinţii care îşi doresc să aibă o relaţie cu copiii lor cât mai firească, cât mai bună şi cât mai întru adevăr să participe la acest gen de conferinţe, pentru că ele vin cu o experienţă de care este multă nevoie atât în şcoli, cât şi în familie. Faptul că aceste întâlniri se desfăşoară cu binecuvântarea Bisericii, consider că este o garanţie în plus şi un atu şi ţin să felicit echipa de organizare, care, de câţiva ani încoace, se ocupă de realizarea acestui ciclu de conferinţe, de ateliere şi de alte activităţi cu caracter practic, care îi ajută pe părinţi şi pe copii să fie mai buni. Toate aceste manifestări reprezintă o modalitate prin care îndrăznim să credem că vom avea familii creştine cât mai bine pregătite pentru o confruntare în adevăraţii termeni cu viaţa“, a declarat arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Evenimentul „Ai copil. Învaţă să fii părinte“ se desfăşoară în parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza“ şi cu Librăria Cărtureşti. (Tudorel Rusu)