Ajutoare din Suedia pentru creştinii sinistraţi din Serbia
Românii din Suedia s-au alăturat campaniei de ajutorare a creştinilor sinistraţi din Serbia.
Sub supravegherea Preasfinţitului Episcop Macarie al Europei de Nord, preacucernicul părinte Ovidiu Theodor Băncilă şi credincioşii de la Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului” şi Asociaţia „Banatul” din oraşul suedez Jönköping, alături de alţi fraţi români din împrejurimi, au organizat o colectă în bani. Comunitatea românească din Jönköping este formată în mare parte din români originari din Banatul sârbesc.
La suma colectată s-au adăugat o însemnată cantitate de haine şi pături, produse neperisabile şi articole de igienă.
Produsele au fost transportate în Serbia fiind oferite familiilor sinistrate din zona Vârşeţului. (Sursa: episcopiascandinavia.se)