Alegeri pentru Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Râmnicului

Arhiepiscopia Râmnicului

Alegeri pentru Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Râmnicului

Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, joi, 8 mai 2014, s-au organizat alegerile pentru membrii Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Râmnicului, întrucât mandatele actualilor reprezentanţi, clerici şi mireni aleşi în 2010 au expirat anul acesta.

În cele 10 circumscripţii electorale, au fost desemnaţi astăzi noii reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor pentru organismul deliberativ în toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei.

Primele două circumscripţii electorale ale Arhiepiscopiei Râmnicului au reunit joi la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi Complexul spiritual-cultural Sfântul Antim Ivireanul, delegaţii din parohiile Protopopiatului Râmnicu Vâlcea, Nord şi Sud. Acestea s-au desfăşurat prin vot secret în ambele circumscripţii din cadrul Centrului Eparhial.

Fiecare parohie a avut ca delegaţi clericii slujitori din parohia respectivă, precum şi un delegat mirean. Întrunirea s-a desfăşurat în două părţi. Prima parte a fost Colegiul electoral preoţesc, iar cea de-a doua Colegiul electoral mirenesc. Preoţii au ales un reprezentant al lor pentru Adunarea Eparhială, iar mirenii, cei care au fost delegaţi de parohii, au ales doi reprezentanţi mireni pentru Adunarea Eparhială.

La încheierea lucrărilor de astăzi, delegatul eparhial pentru fiecare circumscripţie a transmis Consiliului Eparhial procesele-verbale întocmite. După receptarea proceselor-verbale de la toate circumscripţiile, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu în calitate de preşedinte, va convoca noua Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Râmnicului, în decurs de 30 de zile de la încheierea alegerilor.

În Eparhia Râmnicului alegerile pentru membrii clerici şi mireni în Adunarea Eparhială s-au desfăşurat în următoarele 10 circumscripţii electorale: Rm Vâlcea – 2; Drăgăşani – 2; Horezu, Brezoi, Băile Govora, Băbeni, Bălceşti şi Berbeşti.

Fiecare Adunare Eparhială se compune din 30 de reprezentanţi aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, fiind aleşi pe o perioadă de 4 ani, pentru cel mult două mandate. (Sursa: arhiram.ro)