Alegerile la UTI, reluate

Educaţie

Alegerile la UTI, reluate

Senatul de la Universitatea Tehnică „GH. Asachi“ Iaşi a decis reluarea scrutinului pentru funcţia de rector. Decizia a venit ca urmare a recomandărilor ministerului, venite în urma a două verificări privind modalitatea în care s-au desfăşurat iniţial alegerile. Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a arătat că „în cadrul procesului de desemnare a rectorului, pe lista persoanelor cu drept de vot nu vor putea fi înscrise cadrele didactice şi de cercetare care au împlinit vârsta de pensionare la data susţinerii alegerilor“. Noile alegeri vor avea loc vineri, pe 24 februarie, iar candidaturile se pot depune până joi. Printre cei care ar urma să-şi depună candidatura se numără  actualul rector, prof. univ. dr. Ion Giurmă, şi prof. univ. Dr. Alexandru Sălceanu, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată.