Alti 3 membri ai unei familii crestine au fost ucisi in Mosul
3 membri ai unei familii creștine și un polițist au fost ucise marți, 23 februarie 2010, în Mosul, la nord de Bagdad, cu aprope două săptămâni înainte de alegerile legislative, a declarat poliția, citată de AFP.
În cumplitul atac, un siriac catolic și cei doi fii ai săi au fost uciși în casa lor, ridicând la 8 numărul de creștini uciși după 14 februarie, în Mosul, unde mai există încă 15.000 – 20.000 de membri ai acestei minorități.
"Persoane necunoscute au intrat în casa lui Aishou Marok, în vârstă de 59 de ani, și l-au împușcat alături de cei doi fii ai săi, Mokhlès de 31 de ani, și Bassem, de 25 de ani. Soția și fiica au reușit să scape", a mai spus comandantul Khalaf Al-Joubouri.
Potrivit unui vecin, pe numele său Girgis abded Al-Ahad, trei oameni înarmați au venit pe motociclete și au atacat familia.
Un polițist, Ahmed Al-Louhaibi a fost și el ucis marți, la Mosul, o bombă explodând sub mașina sa, iar in Abta Tal, la 35 km vest de Mosul, poliția a găsit corpul neînsuflețit al unui alt bărbat plin de gloanțe, în vârstă de aproape treizeci de ani, care nu fusese inca identificat