Ambasada Franței a acordat premiul anual al Drepturilor Omului
Miercuri, în cadrul unei ceremonii la Reședința Franței, Mihaela Săsărman, președintele asociației "Transcena", și asociația "Policy Center for Roma and Minorities" au primit premiul anual al Drepturilor omului, în valoare de 3.000 de euro.
Acestea au fost recompensate atât pentru devotamentul și pentru implicarea cetățenească exemplară cât și pentru susținerea "Clubului mamelor".
Philippe Gustin, ambasadorul Franței, și-a exprimat aprecierea pentru activitatea Mihaelei Săsărman și a asociației "Policy Center for Roma and Minorities", spunând că: "asociația «Policy Center for Roma and Minorities» a susținut ideea simplă că trebuie ca locuitorii Cartierului Ferentari să fie ajutați pentru a fi îndrumați în ceea ce privește drepturile lor elementare, indiferent de apartenența lor etnică. Diferite forme de implicare cetățenească dau rezultate încurajatoare și dătătoare de speranțe, în special pentru ca și celor mai vulnerabili copii să le poată fi garantat viitorul".
Excelența Sa s-a referit la activitatea "Clubului mamelor", care a solicitat autorității locale să curețe și să amenajeze un parc public situat pe Aleea Livezilor.
"Peste 2.000 de locuitori pot beneficia de un spațiu corect amenajat și de locuri de joacă pentru copii. Această victorie este mai mult decât simbolică, fiind dovada că un mic imbold face ca bunul simț și noțiunea de bun public își pot recăpăta locul în cadrul unor cartiere defavorizate. Acordându-vă premiul, Ambasada Franței și juriul doresc să vă încurajeze să continuați lupta dumneavoastră tenace. Educația și sănătatea sunt domenii prioritate, astfel încât copiii dumneavoastră să aibă o șansă de a crește și de a se integra într-o societate mai solidară", a afirmat Philippe Gustin.
Acesta a dat asigurări că Ambasada Franței își va continua angajamentul, alături de autoritățile locale, centrale și alături de societatea civilă, pentru dezvoltarea cartierului Ferentari.