Analize gratuite pentru depistarea hepatitei C

Social

Analize gratuite pentru depistarea hepatitei C

Peste 7.000 de români au beneficiat de analize gratuite pentru depistarea infecţiei cu virusul hepatitei C, în cadrul campaniei demarate la sfârşitul lunii ianuarie de către Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), împreună cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“ şi cu susţinerea laboratoarelor Bioclinica. În Iaşi, cei care doresc să beneficieze de acest tip de analize se pot adresa la Laboratorul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sfanta Parascheva“. „ Este foarte important ca oamenii să conştientizeze faptul că hepatita C este o boală gravă, care, netratată, poate duce la ciroza şi cancer hepatic. Aşa cum au menţionat specialiştii, dacă pentru hepatita virală B există vaccin şi incidenţa bolii a scăzut progresiv în ultimii ani, pentru hepatita virală C testarea este singura modalitate de diagnosticare din timp a bolii“, a declarat Marinela Debu, preşedinta APAH, asociaţie membră a APCR, care reprezintă pacienţii cu hepatite virale.