Angela Moldovan, cântăreaţa de muzică populară, a trecut la Domnul
Duminică, 13 octombrie, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară, în vârstă de 86 de ani, Angela Moldovan a trecut la Domnul.
Născută pe 19 septembrie 1927, la Chişinău, Angela Moldovan a crescut în România, unde s-a mutat împreuna cu familia, la Târgu Mureş. Ulterior, ea a mai locuit la Timişoara şi Suceava, unde a şi terminat studiile liceale.
A studiat Conservatorul la Cluj, iar în 1950 a debutat pe scena Operei din Cluj-Napoca, unde a activat până în 1954. Din repertoriul său de cântăreaţă de operă fac parte "Nunta lui Figaro", "Rigoletto" sau "Hansel şi Gretel". Din 1953 a fost solista a Ansamblului "Barbu Lautaru", iar ulterior a cântat în Ansamblul "Ciocârlia".
Angela Moldovan este cunoscută publicului în special datorită carierei sale în muzica populară, domeniu în care a debutat în anii '60, cu melodia "La Oglindă", pe versuri de George Coşbuc". Poate cea mai cunoscută melodie a sa este "Mi-am facut bundiţă noua", pe care o învăţase de la bunica sa din Basarabia. A fost căsătorită cu actorul Victor Moldovan, și cu textierul, scenaristul Mircea Block, autorul versurilor a mai multor binecunoscute cântece precum "Fata neichii", "Sărba de la Deleni", "Ia mai zi-i măi fluieraș", "Merge satul la cules", "Dorul mă cată pe-acasă".
Angela Moldovan a primit pe 29 noiembrie 2002 Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, "pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală".