Antrenamentele intense, un ajutor pentru cardiaci
Potrivit unui studiu norvegian, antrenamentele intense ar putea fi o alternativă sigură pentru persoanele care au suferit un atac de cord sau operaţie la inimă.
Potrivit unui studiu norvegian, antrenamentele intense ar putea fi o alternativă sigură pentru persoanele care au suferit un atac de cord sau operaţie la inimă. „Rezultatele studiului actual indică faptul că riscul unui accident cardiovascular este redus atât după exerciţii cu intensitate mare, cât şi după cele cu intensitate moderată“, a declarat Oelvin Rognmo, autorul principal al studiului şi cercetător la Universitatea Norvegiană de Ştiinţe şi Tehnologie. Cercetătorii au urmărit 4.846 de pacienţi de la trei centre de reabilitare cardiacă din Norvegia în cursul unui număr total de peste 170.000 de ore de exerciţii aerobice. Peste 129.450 de ore au fost petrecute cu exerciţii moderate, iar restul cu exerciţii de intensitate mare. În timpul antrenamentelor moderate, o persoană a murit de atac cardiac. În cursul celor 46.000 de ore de antrenament intens, doi pacienţi au suferit un stop cardiac, dar au supravieţuit.