Anul 2012 – Anul Credinţei în Biserica Catolică
Papa Benedict al XVI-lea a declarat anul 2012 Anul Credinţei, într-un demers simbolic cauzat de jubileul Conciliului Vatican II (1962). Această declaraţie înseamnă şi o chemare a credincioşilor catolici să recitească textele Conciliului.
Pentru Papă, mărturisirea credinţei este esenţială pentru o societate care tinde să reducă credinţa la un fapt privat.
Conducătorul Bisericii Romano-Catolice a decis să anunţe, după Anul Sfântul Apostol Pavel şi Anul Preoţiei, 2012 drept "Anul Credinţei", printr-un „Motu Proprio”. Acest text se intitulează „Porta Fidei” şi prefigurează o Enciclică care va fi consacrată în 2012 acestei teme.
Prin acest nou an tematic, Papa Benedict doreşte să aducă în atenţia credincioşilor catolici importanţa credinţei creştine în viaţa creştină.
Anul Credinţei va fi deschis oficial în 11 octombrie 2012, la 50 de ani de la începutul Conciliului Vatican II, dar şi 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice (11 octombrie 1992).
Chemarea la credinţă a Papei Benedict este şi „o invitaţie la convertire autentică şi reînnoită la Unicul Mântuitor al lumii şi la o viaţă nouă care modelează întreaga existenţă pe noutatea radicală a Învierii”. Papa a chemat la un tandem între credinţă şi iubire, care ar putea anula efectele devastatoare ale secularizării şi neo-păgânismului.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.la-croix.com