A apărut primul volum al Proloagelor, într-o ediţie nouă
La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, primul volum al Proloagelor, într-o ediţie nouă, cea dintâi sub egida Patriarhiei Române.
Proloagele conţin vieţile pe scurt ale celor mai importanţi Sfinţi ai fiecărei zile din anul bisericesc, însoţite de felurite cuvinte de folos, extrase din Vieţile Sfinţilor şi din alte cărţi de zidire sufletească recunoscute în spiritualitatea ortodoxă. Ele sunt citite în biserici şi catedrale, la momentul chinonicului din cadrul Sfintei Liturghii zilnice, iar în mănăstiri se folosesc ca lectură la trapeză; dar ele constituie totodată şi o hrană duhovnicească aleasă pentru orice credincios şi un mod de a face cunoştinţă cu Sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu şi cu povăţuirile marilor dascăli ai Bisericii Ortodoxe.
Pentru prima dată, această lucrare de zidire sufletească a fost tradusă integral în limba română, sub îndrumarea Sfântului stareţ Paisie de la Mănăstirea Neamţ şi tipărită între anii 1854 şi 1855. Proloagele au fost apoi diortosite în anii â70 ai secolului trecut de eruditul arhimandrit Benedict Ghiuş şi au văzut din nou lumina tiparului în anul 1991, cu binecuvântarea mitropolitului cărturar Nestor Vornicescu al Olteniei.
În ediţia de acum a Proloagelor, atent revizuită din punct de vedere lingvistic, au fost identificate şi consemnate citatele scripturistice şi au fost completate datele istorice şi geografice. Pentru prima dată au fost adăugate sinaxarele tuturor Sfinţilor români canonizaţi până acum, precum şi ale altor Sfinţi faţă de care se manifestă o deosebită evlavie.
Volumul întâi cuprinde prima jumătate a anului bisericesc, între 1 septembrie şi 29 februarie. Cartea este prefaţată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin textul intitulat sugestiv: În fiecare zi împreună cu Sfinţii, care a devenit şi subtitlu al întregii ediţii.
Lucrarea va putea fi achiziţionată începând cu luna septembrie de la toate pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi de pe site-ul Editurilor Patriarhiei Române (www.editurapatriarhiei.ro).