După o viaţă plină de încercări, părintele Iancu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 102 ani

Arhiepiscopia Iaşilor

După o viaţă plină de încercări, părintele Iancu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 102 ani

    • După o viaţă plină de încercări, părintele Iancu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 102 ani
      După o viaţă plină de încercări, părintele Iancu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 102 ani

      După o viaţă plină de încercări, părintele Iancu a trecut la cele veşnice, la vârsta de 102 ani

Pe 4 septembrie, a trecut la cele veşnice, la vârsta de 102 ani, părintele Iancu Roşu, preot în parohiile Săveşti şi Şoimăreşti, Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ.

Părintele s-a născut pe 27 decembrie 1913 la Dumeşti, jud. Iaşi, într-o familie numeroasă. A absolvit Facultatea de Teologie de la Cernăuţi în 1939, fiind hirotonit preot pe seama parohiei Vânători, jud. Botoşani, unde soţia sa era învăţătoare. În 1942, se mută în Parohia Săveşti cu întreaga familie, care, între timp, s-a mărit cu două noi vlăstare, Cornelia şi Mina.

După doi ani, a fost nevoit să plece în refugiu din cauza războiului. La întoarcere, a găsit satul distrus, deoarece se aflase pe linia frontului, cu oamenii înfometaţi şi bolnavi. În acele condiţii, împreună cu doamna preoteasă, a căutat să întărească inimile tuturor enoriaşilor cu mângâieri şi cuvinte de alinare şi nădejde în bunătăţile Celui Atotputernic, împărţind cu cei săraci şi deznădăjduiţi toate cele ce erau.

În perioada ce a urmat, familia sa a cunoscut din plin persecuţiile regimului comunist, printre altele, doamna preoteasă fiind concediată din învăţământ din cauza misiunii pe care o avea în parohie. Cu toate acestea, ajutat de credincioşi, a reuşit să facă multe lucrări la cele două biserici din Săveşti şi Şoimăreşti, pe care le-a păstorit până în 1984, când a ieşit la pensie. Din 1984 s-a mutat la copiii săi în Galaţi, fiind îmbisericit la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“, unde a primit rangul de iconom.

El a rămas în memoria credincioşilor ca un model de om şi preot remarcat prin cinstea, generozitatea şi jertfelnicia de care a dat dovadă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citește despre: