Există comori ale căror valori se cântăresc cu sufletul, cu încărcătura dată de timpul amintirilor, care, de multe ori, sunt trezite de însemnele lăsate de cei ce au trecut în veşnicie. O mică însemnare, o semnătură, o subliniere sau o adnotare îţi îndreaptă gândul spre cel care cândva, aplecat asupra cărţii pe care o ai în faţă, aşternea în scris gândurile sale. Atunci, o tainică dorinţă te îndeamnă la pioşenie şi recunoştinţă. Eu numesc aceste însemnări şi mărturisiri înscrise pe vechi cărţi de cult „comori ale neuitării“. În colecţia personală de carte veche bisericească, am descoperit nenumărate mărturii de acest gen. În cele ce urmează, aş dori  să prezint în puţine cuvinte un pios ierarh al Bisericii noastre, fiu al satului Ruginoasa, din judeţul Neamţ, de la moartea căruia se împlinesc astăzi 62 de ani. Am descoperit recent un fond de carte veche, reviste şi publicaţii bisericeşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX-lea, multe dintre acestea cu însemnări şi dedicaţii, purtând chiar semnătura arhiereului Ilarion Mircea Băcăuanul. Cercetându-le, am rememorat o etapă din istoria Eparhiei Romanului (prima decadă a veacului trecut), marcată de neodihnele acestui blând păstor, pe care noi îl aducem, „în lumina făcliilor de pomenire, înaintea unora care nici nu au auzit de dânsul, sau a altora care l-au uitat demult“ (Nicolae Iorga). Memoria acestor documente, cu file îngălbenite, păstrează amintirea acelor vremuri tulburi.

Conştiinţă misionară în slujba Bisericii

Arhiereul Ilarion Mircea nu a slujit numai Biserica, ci deopotrivă şi interesele naţionale şi mă refer la cele două mari conflagraţii mondiale prin care a trecut ţara. El a fost nu doar un martor, ci şi un susţinător al idealurilor românilor. Din scrierile sale observăm că Biserica Ortodoxă Română, pe care a slujit-o cu devotament până la moarte, nu trebuie să-şi desfăşoare activitatea în afara realităţilor sociale ale vremii. Fiii Bisericii sunt deopotrivă fii ai ţării. Vrednicul de pomenire episcop Ilarion Mircea însuşi menţiona într-o scrisoare pastorală faptul că „cetăţenii ţării şi fiii Bisericii noastre pot fi chiar şi cetăţeni ai raiului, adică fii ai Bisericii triumfătoare“. Fiind fiu de preot, el a crescut în umbra şi în mireasma Bisericii, având o conştiinţă misionară asemeni Sfântului Apostol Pavel. Zelul său misionar se poate vedea din fiecare pagină scrisă şi nescrisă din viaţa lui. Preocupările sale au fost cele ale Bisericii, pătrunse de limbajul faptelor, având conştiinţa că Liturghia trebuie să se prelungească prin faptele credinţei. Dacă Ruginoasa este „Betleemul lui Ilarion Mircea“, viaţa sa întreagă a fost legată de Roman. Aici a făcut primii paşi în slujba Bisericii şi a desăvârşirii sale, ca elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe“, egumen la Mănăstirea Precista Mare din Roman, profesor la acelaşi seminar, mai apoi arhiereu-vicar şi locotenent de episcop al Romanului. A cunoscut de-a lungul vieţii sale, la Centrul eparhial de la Roman, mai mulţi episcopi şi arhierei care s-au succedat în Scaunul Ţării de Jos şi care i-au servit ca modele în slujirea arhierească.

Manifestări comemorative dedicate episcopului Ilarion

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a fost un părinte duhovnicesc ce şi-a legat destinul de Eparhia Romanului, unde a slujit neîntrerupt vreme de aproape cincizeci de ani, rămânând în amintirea posterităţii ca un păstor blând, cumpătat, un model de arhiereu ce a îmbinat dreptatea cu bunătatea, întotdeauna însă cu părintească dragoste. Toate preocupările vieţii Bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, pătrunse de limbajul faptelor, fără a neglija interesele naţionale, fiind nu doar martor, ci şi susţinător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagraţii mondiale. Începând cu anul 2005, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, la Roman s-au desfăşurat diverse activităţi culturale şi spirituale dedicate memoriei vrednicului ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul. Semnificaţia acestor manifestări comemorative este plină de înţelesuri duhovniceşti. Este, în primul rând, o împlinire a cuvântului Scripturii care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa“ (Evrei 13, 7). Apoi este o cultivare a demnităţii noastre de fii şi slujitori ai aceleiaşi Biserici pe care el a slujit-o cu demnitate, într-o perioadă grea din istoria neamului.

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul - repere biografice

Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul s-a născut la 14 mai 1873 în familia preotului Vasile şi a presbiterei Eufrosina Mircea din localitatea Ruginoasa, judeţul Neamţ, primind la botez numele Ioan. A făcut studii elementare la Şcoala Primară din Piatra Neamţ, apoi gimnaziul la Roman. Între anii 1888-1892 urmează cursul inferior al Seminarului Teologic Ortodox din Roman. Activează timp de un an ca învăţător la şcoala din satul Marginea - Războieni, judeţul Neamţ. Între anii 1893-1897 urmează cursul superior al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ din Iaşi, iar doi ani după absolvire activează ca învăţător şi apoi pedagog la Seminarul Ortodox din Roman. Între 1899-1904 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, având ca prieten apropiat şi coleg pe Victor Puiu (viitorul mitropolit Visarion Puiu). În timpul studiilor universitare, la 28 octombrie 1902 se călugăreşte la Roman, primind numele de călugărie Ilarion, fiind hirotonit ierodiacon, la numai trei zile, de episcopul Gherasim Safirin. În anul 1903 a fost numit mare eclesiarh al Catedralei episcopale din Roman, iar pe 30 ianuarie 1905 a fost hirotonit ieromonah pe seama catedralei, de episcopul Gherasim Safirin, care-i va acorda şi distincţia de protosinghel. Patru ani mai târziu primeşte rangul de arhimandrit, iar la 1 ianuarie 1910 a fost numit prin decret regal egumen la Mănăstirea Precista Mare din Roman. Pe data de 6 iunie 1922 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului cu titlul „Băcăuanul“. În perioada 1 februarie-1 iunie 1923, după retragerea episcopului Teodosie Atanasiu, pe caz de boală, este numit locotenent de episcop. Pe 14 aprilie 1923 este hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iaşi de mitropolitul Pimen al Moldovei, în prezenţa unui sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Publică mai multe zeci de articole şi studii teologice în revista „Cronica Romanului“. A sfinţit zeci de biserici, hirotonind nenumăraţi preoţi şi diaconi. Pe 4 ianuarie 1937 l-a hirotonit ierodiacon pe tânărul Teoctist Arăpaşu (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Pe 9 februarie 1950 s-a stins din viaţă, fiind înmormântat în incinta Centrului eparhial Roman, alături de episcopul Lucian Triteanu.