Se spune că în pictură este nevoie de ştiinţă, artă şi talent. Care dintre acestea consideraţi că are ponderea cea mai mare şi de ce?

Evident că ponderea trebuie să fie echilibrată pentru că legătura dintre artă şi ştiinţă este permanentă, nu atât vizibilă, cât mai ales subsidiară. Întotdeauna în ştiinţă există un coeficient de artă şi în artă se regăseşte un coeficient ştiinţific. Aşadar, în pictura bisericească este nevoie şi de ştiinţă, în privinţa materialelor şi a procedeelor folosite, cum este nevoie de talent, trudă şi intuiţie, iar toate acestea combinate conduc spre artă. Pe de altă parte, fără empatia şi perfecţionarea profesională specifică artei nu se poate conserva şi restaura cu adevărat ceva, mai ales atunci când sunt necesare acţiuni de prezervare pentru valori autohtone şi străbune.

Care este relaţia dintre pictarea unei icoane şi viaţa morală a autorului?

Icoana trebuie să fie o operă de artă, ea reprezentând sublimarea exprimării vizuale şi de aceea nu se poate realiza decât cu o trăire profundă şi cu o credinţă puternică. În momentul în care cineva doreşte să picteze icoane sau să realizeze artă religioasă în general, trebuie să aibă anumite cunoştinţe, bazate pe aprofundări de natură teologică. În Ortodoxie, arta bisericească este foarte dificil de realizat, chiar dacă există anumite reguli generale pentru execuţie tehnică şi reprezentări vizuale. Arta sacră presupune nu numai o coborâre în sine, o aprofundare a credinţei, ci şi o decantare a mijloacelor artistice sau o mare responsabilitate a redării. De aceea, pentru a se realiza exprimări artistice religioase este necesar un fond teologic profund. Acesta nu uniformizează trăirile, ci le ajută să se eleveze şi chiar să se particularizeze.

„Fiecare artist redă ceva din fiinţa sa”

Ce culori se folosesc si cum se realizează armonia într-o icoană?

Din punct de vedere al materialelor şi al procedeelor de lucru, întâlnim asemănări între arta laică şi cea religioasă. Pe de altă parte, în Ortodoxie, conform unor reguli bine stabilite, există anumite diriguiri şi semnificaţii cromatice. În cazul icoanelor, mai ales, întâlnim o reprezentare specială, atemporală şi aspaţială, care este „lumina necreată”, redată de obicei prin culoarea aurie. Pe lângă aceasta, la modul general se folosesc culorile primare (roşu, galben, albastru), dar şi cele secundare sau binare ori complementare faţă de primare (verde, violet, orange), împreună cu toate combinaţiile şi nuanţele posibile, inclusiv amestecurile cu alb şi negru, culorile pure formând adevărate simfonii cu griurile neutre şi griurile colorate, mai ales în scenele  iconografice (din miniaturi, icoane, picturi murale).

Putem vorbi despre un stil românesc de pictură bisericească?

În orice parte a lumii se poate vorbi despre un stil autohton, inclusiv în spaţiul românesc. Fiecare stil se formează în timp, având influenţe diverse în contextul culturilor şi civilizaţiilor, pentru că nimic nu poate fi detaşat de mediul în care se desfăşoară. Noi preluăm şi oferim informaţii la nivel intuitiv, dar şi pe alte căi, cu exprimare informaţională şi materială. Stilul românesc este reprezentat de legătura cu tradiţia, cu sedimentarea unor cunoştinţe şi practici ale artei vizuale religioase în care s-au asimilat specificuri româneşti. Acest lucru se vede foarte bine în cazul imaginilor picturilor din bisericile de lemn şi ale icoanelor pe sticlă, care au apărut în Transilvania într-o perioadă în care bisericile ortodoxe zidite şi icoanele pe lemn nu erau permise. Astfel, unele tehnologii preluate din alte zone au fost adaptate la necesităţile oamenilor de a se exprima religios. În sens iconografic, ele au fost realizate naiv, de pictori fără o pregătire specială, dar cu har, care au folosit modele preluate de la confraţii de peste munţi, icoane ce au suferit un proces de adaptare. Stilul românesc se manifestă şi în picturile murale din zona Moldovei, ca şi în cele din sudul şi vestul ţării, pentru că şi în acestea au lucrat meşteri autohtoni, care, de asemenea, au adaptat anumite influenţe locale. Aşadar, putem vorbi de un stil românesc diversificat atunci când putem recunoaşte în realizările artei sacre anumite aspecte din specificul naţional, din tradiţiile noastre vizuale.

„Arta sacră are menirea de a curăţi şi de a orienta exprimarea artistică”

Ce legătură se realizează între pictor, chipul reprezentat şi prototipul sfântului?

În acest sens, se spune că fiecare artist redă ceva din fiinţa sa, într-un mod mai evident sau mai subtil, putându-se astfel observa şi explica diversitatea reprezentărilor vizuale pentru chipurile persoanelor sfinte. Chiar dacă există prototipuri la care să ne raportăm, cei care realizează reprezentări iconografice şi redau chipuri după acelaşi model, le încarcă de fiecare dată cu o identitate sau cu o amprentă personalizată. Aceste exprimări vizuale, analizate în amănunt, presupun variaţii în folosirea tonurilor, nuanţelor sau a elementelor de limbaj plastic (punctul linia, pata), mai deschise sau mai închise, mai calde sau mai reci, mai difuze sau mai evidente. Întrucât fiinţa umană, creată după prototipul divin, devine extrem de complexă în exprimări, constatăm că de cele mai multe ori, noi, oamenii, redăm mai întâi spontan şi de abia apoi transmitem decantate şi prelucrate percepţiile şi trăirile prin intermediul creaţiilor ce  dorim  să transmită în timp mesaje de suflet. Astfel, între pictor, chipul de reprezentat şi prototipul de referinţă se instaurează o subtilă şi continuă conexiune energetică, ca o unitate a părţilor într-un tot, care este actul creativ. 

Ce fel de mesaje se pot transmite prin intermediul artei şi al picturii?

Mesajele transmise prin intermediul artei pot fi diverse, incluzând aspecte benefice, dar, uneori, şi malefice. Arta sacră are menirea de a curăţi existenţa de impurităţi şi de a orienta exprimarea artistică către transmiterea unor mesaje pozitive, lucru absolut necesar mai ales acum, la început de mileniu trei. În Ortodoxie, avem artă în aproape orice exprimare specifică, iar mesajele liturgice, ce sunt impregnate de artă, ne atrag toate simţurile, angrenându-le în perceperea unui cumul de factori care să ne spiritualizeze trăirile. Revenind la ideea de la început, trebuie  reafirmat că arta sacră, indiferent pe ce canale se propagă şi se exprimă, are un rol deosebit de important şi o responsabilitate specifică pentru redresarea fiinţei umane.

Ce colaborări importante aţi realizat în cadrul secţiei de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi?

Fiind o secţie relativ nouă, am încercat să construim treptat lucruri deosebite. Utile colaborări se diversifică şi se extind în timp, prin diferite simpozioane şi multiple expoziţii de Artă Sacră,  prin legăturile cu Instituţii cu specific educativ, Centre mitropolitane şi de cercetări (locale, din ţară şi străinătate), cu facultăţi de profil teologic, cu secţii de Artă Sacră la nivel naţional, dar şi prin intermediul anumitor acţiuni individuale. Noi încercăm să formăm studenţii cu deschidere către lumea largă şi obţinerea unor mobilităţi care să le favorizeze deplasări pentru perfecţionări profesionale. În acelaşi sens s-au creat legături cu muzee şi cu alte instituţii de cultură. De asemenea, organizăm workshop-uri cu artişti de marcă, în interiorul sau în afara facultăţii, pentru perfecţionarea continuă a studenţilor noştri. În facultatea noastră s-au realizat  astfel picturi de către artişti iconografi din diferite zone, cum ar fi Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia. Aceste legături îşi continuă cursul lor firesc şi în momentul în care studenţii noştri pleacă cu burse în străinătate, precum şi atunci când cadrele didactice ţin cursuri peste hotare. Există chiar intenţia organizării unor cursuri de vară cu specific  iconografic  şi  a unui Cerc de Artă Sacră, pentru a-i atrage şi a-i coaliza pe cei care sunt interesaţi de domeniu. Acestea sunt mesajele noastre către posteritate, pentru că arta cu specific religios a rezistat, sub o formă sau alta, în orice timp, ca o chintesenţă  a trăirilor umane ale  fiecărei  epoci. Astfel, în creştinism, valorile artistice ale ortodoxiei  româneşti rămân în continuare pentru exegeţi, conservatori-restauratori şi creatori ca o sursă demnă de a fi studiată, ocrotită şi îmbogăţită de noi generaţii de ucenici, pe care le dorim a fi remarcabile şi neobosite ştafete ale responsabilităţii pentru  prezent  şi viitor.