Aşezământul social al Parohiei Chipereşti a fost sfinţit
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 6 iulie 2014, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Chipereşti, Protopopiatul Iaşi 2. Cu acest prilej, a fost sfinţit complexul parohial format din casa socială şi casa parohială.
Enoriaşii din Parohia Chipereşti - Ţuţora, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi, au participat în Duminica a 4-a după Rusalii la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sfântul Nicolae“ de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. La momentul împărtăşirii, numeroşi credincioşi au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Calinic Botoşăneanul a citit mai multe rugăciuni de dezlegare. Părintele paroh Teofil Leuştean a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei“, iar inginerului Viorel Boandă i s-a oferit diploma de onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt“. De asemenea, mai mulţi donatori au primit distincţii de vrednicie pentru sprijinul acordat la ridicarea complexului parohial. În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele protopop Vilie Doroşincă a apreciat jertfa enoriaşilor din Chipereşti şi a altor binefăcători, care au zidit atât biserica parohială, cât şi complexul parohial. „Prezenţa preoţilor la această slujbă este un semn al recunoştinţei pentru părintele paroh Teofil Leuştean. Îl asigurăm pe Înaltpreasfinţitul Teofan şi pe Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul că vom păstra unitatea de credinţă, aşa cum ne-au lăsat-o moşii şi strămoşii noştri“, a menţionat pr. protopop Vilie Doroşincă. A urmat cuvântul părintelui paroh Teofil Leuştean, care a mărturisit că ziua sfinţirii complexului parohial este o zi de bucurie şi de mulţumire pentru întreaga comunitate. „Pentru zidirea complexului parohiei noastre am făcut mai multe cereri de sponsorizare, întrucât mi-am pus în gând să nu colectăm fonduri de la enoriaşi. Pentru noi a fost o mare bucurie să participăm la Sfânta Liturghie arhierească în această biserică. Bătrânii din sat au mărturisit că nu ţin minte ca de la al Doilea Război Mondial să se fi slujit aici Liturghie arhierească“, a remarcat pr. paroh Teofil Leuştean, care a mulţumit tuturor binefăcătorilor pentru sprijinul acordat la zidirea aşezământului parohial, precum şi părintelui protopop Vilie Doroşincă pentru că a supravegheat lucrările de zidire ale acestuia. A urmat sfinţirea casei sociale şi a locuinţei pentru familia preotului paroh, în prezenţa credincioşilor veniţi în număr mare la acest moment de rugăciune.