Așezare neolitică descoperită la Pietroasele

Social

Așezare neolitică descoperită la Pietroasele

Arheologii Muzeului județean de istorie Buzău au descoperit o așezare veche de aproape șase milenii sub ruinele cetății dacice de la Gruiul Dării din localitatea Pietroasele.

Un laborator de specialitate din Germania a confirmat recent vechimea așezării neolitice.

"Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu", a declarat luni, Sebastian Matei, directorul Muzeului judeţean Buzău.

Mai multe locuinţe mari, cu pereţii din lut, vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor au fost scoase la lumă de către arheologi.

"Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea", a menționat Sebastian Matei.

În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creşteau în ţarcuri animale, în special vite şi oi, şi se hrăneau cu vânat.

"În alimentaţie ponderea era carnea. Au fost găsite oase de porc mistreţ, dar şi de cerb sau căprior, oase de păsări mari, dropia, precum şi de cocoş munte. Oasele de castor şi de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive", a mai spus Matei.

Directorul Muzeului judeţean Buzău consideră că satul neolitic descoperit la Gruiu Dării face parte extremitatea sudică sudică a culturii Cucuteni.

"Am cercetat doar o treime din aşezare, viitoarele campanii arheologice pot aduce noi dovezi arheologice despre una dintre cele mai avansate civilizaţii europene de acum 5-6 milenii, cultura Cucuteni", a concluzionat arheologul buzoian.

Primele cercetări arheologice la Gruiu Dării s-au efectuat în perioada 1974-1989 şi au fost reluate în 2001.