Au debutat Zilele poeziei de la Vaduri
Zilele poeziei de la Vaduri au debutat ieri în parohia Vaduri, Protopopiatul Piatra Neamţ, prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfânta Treime“.
Zilele poeziei de la Vaduri au debutat ieri în parohia Vaduri, Protopopiatul Piatra Neamţ, prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfânta Treime“. Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi, care l-au pomenit în rugăciune pe vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania. Seria manifestărilor culturale au continuat la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu“ din Piatra Neamţ printr-un recital din poemele preoţilor invitaţi, susţinut de elevii de la mai multe şcoli din Piatra Neamţ. La eveniment a participat şi Constantin Bostan, directorul Bibliotecii Judeţene din Piatra Neamţ. După susţinerea recitalurilor au urmat lansările de carte moderate de criticul Afrian G. Romila, care a vorbit despre cărţile părintelui Sever Negrescu şi ale părintelui Ioan Pintea. Scriitorul Vasile Baghiu a vorbit apoi despre poezia şi cărţile părintelui Mihalache Tudorică, ale părintelui Nicolae Jinga şi ale părintelui Dorin Ploscaru. A urmat sesiunea de autografe, câteva evocări şi dialoguri cu publicul prezent. Aseară a avut loc un colocviu cu tema „Poezia - putere a cuvântului, de la liturgic la poezia străzii“, moderat de scriitorul Adrian G. Romila. După cum ne-a relatat pr. Dorin Ploscaru, de la parohia Vaduri II, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi organizatorul manifestării, colocviul a constat într-un dialog între preoţii poeţi şi tinerii prezenţi. În acelaşi timp a fost prezentat un proiect despre terapia prin lectură susţinut de dr. Andreea Hefco. Zilele poeziei de la Vaduri sunt organizate de Asociaţia „Recunoştinţă, Adevăr, Dăruire şi Alinare“ (RADA), în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu“ din Piatra Neamţ, în cadrul proiectului „Tinerimea satului românesc: tradiţie, cultură, poezie“, finanţat de Comisia Europeană prin Programul „Tineret în acţiune“ Acţiunea 1.1 iniţiative ale tinerilor. Festivalul se derulează cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi se va încheia mâine seară. (C. Ciofu)