Autorităţile vor elibera cardul naţional de sănătate
300 de carduri naţionale de sănătate au fost elaborate la Arad, în cadrul unui proiect pilot, urmând ca din 2013 autorităţile să elibereze câte un milion de astfel de carduri în fiecare lună. Pe acest card vor fi introduse date importante privind istoricul medical al fiecărui posesor.
Potrivit medicului-şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cardul naţional de sănătate, a cărui elaborare a început experimental pe loturi mici, ar putea fi folosit şi de categoriile exceptate de la plata transportului în comun, pentru validarea călătoriei. „Primele carduri au fost elaborate în cadrul proiectului pilot care a început la Arad. Este vorba despre aproximativ 300 de bucăţi. Un al doilea proiect pilot, pentru care vor fi elaborate aproximativ 100.000 de carduri, va fi utilizat în centrele de dializă, iar dacă sistemul funcţionează bine, după 1 ianuarie 2013 va începe elaborarea a câte un milion de carduri pe lună“, a explicat Marius Filip la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform, organizată de agenţia de presă Mediafax şi Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.
Acesta a mai precizat că există o solicitare de la Ministerul Transporturilor potrivit căreia toate persoanele exceptate de la plata transportului în comun să poată valida călătoria folosind cardul de sănătate la urcarea în mijloacele de transport.
Cardul naţional de sănătate va fi testat mai întâi în judeţul Arad, urmând ca, în funcţie de rezultate, să fie introdus, din 2013, la nivel naţional.
Distribuirea primului milion de carduri naţionale de sănătate era anunţată pentru luna septembrie a acestui an, cu o întârziere de cinci ani. Cardul va fi valabil cinci ani de la data emiterii.
Inscripţionarea unor date precum grupa sangvină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe se va face, potrivit autorităţilor, doar cu acordul scris al posesorului.
Inscripţionarea datelor pentru care pacientul îşi dă acordul va fi efectuată de medicii de familie, care va putea trece şi numărul de contact al acelei persoane.
Eliberarea acestui card va costa doi euro, bani plătiţi de Ministerul Sănătăţii. Cei care pierd cardul vor fi obligaţi să achite contravaloarea acestuia, dacă solicită un nou document.