„Balada Bucovinei“ a vestit Învierea Domnului la Iași
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Ansamblul „Balada Bucovinei“ a susținut pentru prima dată la Iași, la Centrul de conferințe „Providența“, tradiționalul spectacol de colinde și cântări pascale „Hristos a înviat!“. În deschiderea evenimentului, pr. Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a mulțumit tuturor celor care au sprijinit organizarea spectacolului, după care a prezentat un mic istoric al Ansamblului „Balada Bucovinei“. „Ansamblul «Balada Bucovinei» a avut onoarea ca spectacolul «Hristos a înviat!» să bucure și să emoționeze pe vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, care a spus în 1995: «M-ați făcut să lăcrimez». „Balada Bucovinei“ a promovat peste 800 de copii și tineri în cei 20 de ani de existență. Au fost scoase 19 albume audio cu copii și tineri care s-au format în spiritul marilor noastre tradiții laice românești“, a amintit pr. Dragoș Buta.
Membrii Ansamblului, coordonați de folcloristului George Sârbu, scenarist, regizor artistic și compozitor de texte pentru muzică, și de prof. Oana Maria Sârbu-Botezat, dirijorul grupului, au prezentat un repertoriu de cântări ale Floriilor, ale Patimilor Mântuitorului și din perioada Paștilor, în ordine cronologică. Pe lângă pricesnele, cântările psaltice și micile scenete care au rememorat mai multe momente ale Mântuitorului Hristos de la Florii și până la Paști, s-au citit din Triod și din Penticostar mai multe pasaje importante.
La finalul spectacolului, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, a mulțumit colindătorilor suceveni pentru „momentele înălțătoare“, exprimându-și regretul pentru faptul că „Balada Bucovinei“ este prea puțin cunoscută de români. „A fost o seară neașteptat de frumoasă. Poate nu am venit atât de pregătiți sufletește pe cât de înălțătoare au fost aceste momente pe care le-am trăit alături de Ansamblul «Balada Bucovinei». Ne-au făcut să trăim într-un timp foarte scurt întreaga perioadă liturgică de la Florii până la Sfintele Paști. Ne pare rău că Ansamblul nu este mai cunoscut, mai mediatizat. Ar trebui ca în această perioadă să meargă în fiecare oraș, măcar în Moldova, să prezinte aceste cântări extraordinare care izvorăsc din ființa neamului românesc. Membrii Ansamblului au această haină folclorică, dar un conținut creștinesc autentic, sănătos. Felicităm din toată inima pe maestrul George Sârbu, pe acești tineri și copii minunați care au făcut un efort mare pentru ca noi să schimbăm ceva din starea sufletului nostru“, a spus pr. Constantin Sturzu, care a transmis binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, „împreună cu cele mai calde urări de sănătate“.