Binecuvântare arhierească în parohia Dolhasca
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 7 mai 2013, Sfânta Liturghie în parohia Dolhasca. Biserica parohiei şi-a serbat hramul Învierii Domnului. La Dolhasca funcţionează Casa de Copii "Sfântul Gheorghe", care oferă adăpost şi hrană unui număr de 20 de orfani.
Parohia Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a îmbrăcat straie de sărbătoare în cea de-a treia zi de Paşti. Lăcaşul de închinăciune din localitate, având hramul "Învierea Domnului", a aniversat 215 ani de când a fost sfinţit. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. După cum ne-a relatat pr. paroh Gheorghe Saftiuc, IPS Pimen a sfinţit altarul de vară al parohiei ridicat anul acesta. Totodată, ierarhul a binecuvântat şi celelalte lucrări realizate la complexul parohial: reparaţia casei sociale, construirea a două fântâni arteziene, fântâna, parc, mobilier nou în sfântul altar, curăţarea picturii, s.a. Înalt Preasfinţitul Pimen a explicat în predica rostită credincioşilor pericopa evanghelică din cea de-a treia zi de Paşti. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit apoi despre milostenie, apreciind că la Dolhasca Biserica se îngrijeşte de copiii orfani. "Cu faptele de milostenie ne prezentăm în faţa tronului de judecată a lui Dumnezeu. Există oameni care îşi doresc să fie nemuritori pe pământ. De aici se naşte lăcomia după înavuţire, prin hoţie şi minciună. Aceşti oameni au uitat de Dumnezeu şi de semenii lor. De aceea, uneori am cuvinte foarte aspre la adresa lor", a subliniat IPS Pimen. La finalul Sfintei Liturghii în cimitirul parohiei a fost oficiată slujba Parastasului pentru cei adormiţi. În parohia Dolhasca funcţionează Fundaţia "Mila creştină", care este condusă de pr. Gheorghe Saftiuc. În cadrul acestei fundaţii activează Casa de Copii "Sfântul Gheorghe" din Dolhasca. Aşezământul are ca beneficiari 20 de copii orfani din judeţul Suceava. "Fundaţia noastră are o colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi cu instituţia Consiliului Judeţean Suceava. Anul acesta, doi copii din aşezământul nostru au reprezentat judeţul Suceava la Olimpiada naţională de religie dedicată copiilor din centrele de plasament, care a avut loc la Piteşti şi care a fost organizată de Eparhia Argeşului şi Muscelului. Ne bucurăm că unul din copii a luat locul I pe ţară şi va merge într-o excursie gratuită în Grecia", a relatat pr. paroh Gheorghe Saftiuc.