Binecuvântarea lucrărilor la biserica parohiei Zvorâştea
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a parohiei Zvorâştea, Protopopiatul Suceava 1, ctitorie de la 1782 a boierului Petru Cheşcu, a fost resfinţită duminică, 30 octombrie, de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În ultimii ani, sub coordonarea părintelui paroh Constantin Rusu şi a părintelui slujitor Constantin Liviu Rusu, sfântul lăcaş a fost supus unor ample lucrări de restaurare şi reconsolidare. De asemenea, în curtea bisericii parohiale a fost construită o fântână cu acoperiş. Toate lucrările au fost susţinute de enoriaşii din parohie. „IPS Pimen a resfinţit biserica parohială, apoi a oficiat slujba Sfintei Liturghii. La final a fost sfinţită fântâna şi s-a săvârşit Parastasul pentru cei adormiţi. Părintele paroh Constantin Rusu şi părintele slujitor Constantin Liviu Rusu au primit rangul de iconom stavrofor. Deşi vremea a fost rece, credincioşii din localităţile învecinate au venit în număr mare pentru a participa la bucuria enoriaşilor din parohia Zvorâştea“, a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. (C.C.)