Biserică şi cimitir creştin demolate în Iran

Religia în lume

Biserică şi cimitir creştin demolate în Iran

Luna trecută Republica Islamică Iran a distrus o biserică creştină în Kerman, iar acum a demolat din temelii un cimitir istoric creştin vechi de 200 de ani în aceeaşi provincie.

Conform agenţiei iraniene creştine, Mohabat News, cimitirul istoric din Ghal'e-dokhtar a fost făcut una cu pământul. Oamenii din zonă spun că acest cimitir creştin exista de peste 200 de ani. Municipalitatea are în vedere un proiect de construire de locuinţe, iar valoarea terenului pe care se afla cimitirul a fost decisivă pentru demolarea lui.

Persecuţia împotriva creştinilor se manifestă din ce în ce mai violent. Deşi Biserica creştină din Kerman a fost declarată monument istoric în 2009 şi pusă pe lista de restaurare şi protejată, într-o noapte câteva buldozere au dat năvală peste biserică şi au demolat-o, încărcând resturile în camioane. A doua zi nu mai exista nimic pe locul vechii biserici monument istoric.

De asemenea, un cimitir englez istoric din Boushehr a fost profanat de islamişti, toate crucile fiind puse la pământ. Oficialii au tolerat această profanare pentru a justifica demolarea completă a cimitirului.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.mohabatnews.com