„Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită familiei creştine“
Preoţi din protopopiatele Iaşi 1, Hârlău şi Ceahlău au participat, în perioada 20-22 septembrie, la conferinţa pastoral-misionară de la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ - Durău. Întrunirea a făcut parte din sesiunea de toamnă a seriilor de preoţi care se întâlnesc la Durău, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înalt Preasfinţitului Mitropolit Teofan.
Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ - Durău a fost, în perioada 20-22 septembrie, gazda unei noi întâlniri pentru 100 de preoţi din protopopiatele Iaşi 1, Hârlău şi Ceahlău.
Deschiderea oficială a întâlnirii, organizată de Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a început marţi seara prin cuvântul de deschidere al Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Miercuri şi joi dimineaţa, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în Biserica „Buna Vestire“ a Mănăstirii Durău. Pr. Constantin Patacă de la parohia Nicolae Bălcescu II a susţinut referatul „Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie“, care a fost urmat de vizionarea unui film şi de discuţii în plen. Pornind de la un fragment din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur (Omilia 35 la Facerea), pr. Constantin Patacă a remarcat că „tema conferinţei este un îndemn adresat de Biserică omului contemporan de a-şi înţelege vocaţia de persoană creată după chipul lui Dumnezeu, capabilă de comunicare şi comuniune, atât cu persoanele Sfintei Treimi, prin rugăciune, cât şi cu semenii săi, prin fapte bune, de cooperare şi solidaritate“. „Cunoaşterea situaţiei reale a familiei creştine din zilele noastre, pe de o parte, şi înţelegerea mai profundă a vocaţiei ei spirituale, pe de altă parte, se impun ca priorităţi ale lucrării misionare a Bisericii în societate. Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită familiei creştine, apărând valoarea acesteia ca viaţă binecuvântată de Dumnezeu în scopul dobândirii mântuirii şi vieţii veşnice“, a subliniat pr. Constantin Patacă, spre finalul lucrării. A doua temă a conferinţei, „Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale“, a fost expusă de pr. Mircea Stoleriu de la parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi.