Biserica parohiei Tomeşti Deal va fi sfinţită de PS Calinic Botoşăneanul
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi duminică, 15 septembrie 2013, Bisericii "Acoperământul Maicii Domnului" din parohia Tomeşti Deal, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi.
Parohia Tomeşti Deal a fost înfiinţată în luna iulie a anului 2011, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Terenul pentru construirea noii biserici a fost oferit de Primăria comunei Tomești, prin intermediul primarului Ștefan Timofte. Construcţia lăcaşului de închinăciune a început în luna octombrie a anului 2011, când s-a turnat fundația. Apoi, lucrările au fost reluate în anul 2012, ajungând aproape de finalizare în acest an. Fondurile pentru construcția acestei biserici au fost primite de la enoriașii din parohia noastră dar şi de la alţi binefăcători", a spus pr. paroh Nicolae Cătălin Luchian, care păstoreşte parohia Tomeşti Deal din luna iulie a acestui an.