Biserica Patriarhală „Sfântul Gheorghe“ (cartierul Fanar – sediul Patriarhiei Ecumenice, Istanbul Turcia) Biserica din Constantinopol este în mod tradițional considerată ca fiind fondată de Sfântul Apostol Andrei, „cel dintâi chemat“ dintre Apostoli. Ea este considerată a fi „Biserica Noii Rome“ - noua capitală a Imperiului Roman (aceasta a fost transferată în anul 330 de la Roma la Bizanț de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare). Primul episcop al orașului Bizanț a fost Sfântul Stachys (38-54), un discipol al Apostolului Andrei. Ca titlu, expresia „Patriarhia Ecumenică“ datează din secolul al VI-lea. Atunci când Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Otoman în 1453, Patriarhul Ecumenic (la momentul respectiv, Ghenadie II) a fost recunoscut ca etnarh al popoarelor ortodoxe (adică reprezentant al drepturilor politice și religioase înaintea sultanilor pentru creștinii ortodocși). Din acel moment, Patriarhia Ecumenică a devenit simbol al unității și solidarității popoarelor aflate sub stăpânire otomană. Patriarhia de Constantinopol (denumirea oficială este Patriarhia Ecumenică de Constantinopol) constituie în mod simbolic cea mai înaltă autoritate canonică a lumii creștin-ortodoxe. Patriarhul de Constantinopol este considerat ca fiind „primus inter pares“ („primul între egali“ – este un privilegiu onorific și nu jurisdicțional, dat mai mult din respect față de trecut) în raport cu ceilalți patriarhi creștin-ortodocși. Biserica Ortodoxă din Constantinopol este una din cele 14 sau 15 biserici autocefale. Ea este condusă de Patriarhul Ecumenic. Actualul Patriarh Ecumenic este Preafericirea Sa Bartholomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului. Bisericile locale ale Patriarhiei Ecumenice sunt cinci arhiepiscopii, trei biserici, treisprezece mitropolii și o eparhie, fiecare din ele subordonată direct Patriarhului de Constantinopol, fără vreo autoritate intermediară. Mai mult, trei din cele cinci arhiepiscopii au mitropolii interne (în total 16), care sunt parte a respectivelor arhiepiscopii și nu entități de sine stătătoare, ca celelalte mitropolii. În istoria și literatura legilor canonice (adică canoanele bisericești și comentariile tradiționale pe marginea lor), Patriarhiei Ecumenice i s-au atribuit o serie de prerogative pe care nu le regăsim la alte Biserici ortodoxe autonome. Deși nu toate sunt unanim acceptate, toate au precedente istorice și referințe canonice. Conținutul și chiar existența acestor prerogative sunt aprins combătute de către anumite Biserici ortodoxe, în special de Biserica Ortodoxă Rusă. Redăm mai jos câteva din aceste prerogative cu punctele lor de referință: - Drepturi egale cu Vechea Romă (Canonul 3 al celui de-al Doilea Sinod Ecumenic, Canonul 28 al celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic, Canonul 36 al Sinodului Cinci-Șase); - Dreptul de a asculta apeluri referitoare la disputele între clerici (Canoanele 9 și 17 ale celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic); - Dreptul de a hirotoni episcopi pentru regiuni care sunt în afara limitelor canonice definite (Canonul 28 al celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic); - Dreptul de a stabili mănăstiri de tip stavropighie chiar și în teritoriile altor patriarhate (Epanagogele, comentarii ale lui Matei Vlastares și Theodor Valsamon) Actuala Biserică Patriarhală „Sfântul Gheorghe“ (din cartierul Fanar – sediul Patriarhiei Ecumenice) a fost în trecut o mănăstire de călugărițe. În timpul Patriarhului Matei II (1598-1601), maicile sunt transferate la o altă mănăstire și Fanarul devine o comunitate de călugări. Într-adevăr, Fanarul este uneori menționat ca „Mănăstirea Marii Bisericii“. Biserica „Sfântul Gheorghe“ a fost renovată în anul 1614 de către Patriarhul Timotei II (1612 până la 1620), cum atestă și inscripția de pe fațada bisericii deasupra intrării principale. Distrusă de foc în 1720, biserica a fost complet reconstruită de Patriarhul Ieremia III (1716-1726), așa cum arată inscripția deasupra ușii de intrare din dreapta. Cei doi principali donatori, Constantinos Kapoukechagias și Athanasios Kiourtsibasis, sunt, de asemenea, trecuți pe inscripție. În cursul aceluiași an, biserica a fost renovată din nou și a fost construită o cupolă. Mai târziu, a fost distrusă cupola bisericii și reparată în anul 1836 de către Patriarhul Grigore al VI (1835-1840 ). Biserica a fost renovată din nou în timpul arhipăstoririi actualului patriarh ecumenic Bartholomeu I. Biserica patriarhală „Sfântul Gheorghe“ este o bazilică cu trei nave. Ea păstrează divizarea clasică: pronaos (vestibul), naos, și zona altarului.