Bisericile din Scoţia se mobilizează împotriva hoţilor de metal

Religia în lume

Bisericile din Scoţia se mobilizează împotriva hoţilor de metal

Tot mai multe biserici din Scoţia au fost jefuite în ultimul an şi mii de tone de metal, în special de pe acoperişuri, au fost furate. Există câteva bande de hoţi de metal, care despoaie la propriu acoperişurile de cupru ale bisericilor şi îl comercializează apoi pe piaţa neagră.

Astfel din septembrie 2011, 30 de biserici au fost jefuite, raportează Biserica Scoţiei (Church of Scotland), o rată de o biserică pe săptămână.

Hoţii de metal sunt foarte bine organizaţi, aşa că parohiile au trebuit să ia măsuri excepţionale pentru apărarea bisericilor lor.

Compania de Asigurări a Bisericii Scoţiei (COSIC) a iniţiat un plan de sprijin managerial pentru o mai bună coordonare a protejării acestor biserici, majoritatea monumente istorice.

Astfel, colile de metal vor fi inscripţionate cu o semnătură secretă care străluceşte la lumină ultravioletă, permiţând poliţiei să vadă care este originea bunurilor furate. Peste 500 de biserici au semnat deja acest acord. Bisericile lăsate fără acoperiş sunt însă şi în pericol de infiltraţii sau chiar distrugere a picturii sau obiectelor din interior.

Parohienii creştini scoţieni au organizat însă şi pichete de apărare şi pază a locaşurilor de cult, mai ales în locurile mai des vizate de hoţi. Hoţii de metal sunt din ce în ce mai bine organizaţi şi au în dotare aparatură pentru tăierea rapidă şi silenţioasă a metalului de pe acoperişuri.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.christiantoday.com