Bolile cardiovasculare provoacă decesul a doi din trei români

Social

Bolile cardiovasculare provoacă decesul a doi din trei români

Potrivit datelor Fundaţiei Române a Inimii, România ocupă un nedorit loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte topul deceselor din cauze cardiovasculare. Doi din trei români mor din cauza bolilor cardiovasculare, unul din trei suferă de hipertensiune arterială, iar accidentul vascular cerebral reprezintă o afecţiune frecventă.

Reprezentanţii Fundaţiei Române a Inimii susţin că peste 10% din populaţia informată în cadrul campaniei SOS Cardio despre factorii de risc cardiovascular a ajuns la medic, însă bolile cardiovasculare continuă să poziţioneze România pe un nedorit loc fruntaş în lume în ceea ce priveşte topul deceselor din cauze cardiovasculare.

Există studii care arată că doi din trei români mor din cauza bolilor cardiovasculare, că unul din trei suferă de hipertensiune arterială, iar accidentul vascular cerebral reprezintă o afecţiune frecventă. „Aplicarea măsurilor de prevenţie va avea cel mai mare impact în scăderea mortalităţii cardiovasculare, cu costuri foarte scăzute pentru societate. Prevenţia cardiovasculară trebuie făcută la toate vârstele“, a declarat prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii şi secretar al Fundaţiei Române a Inimii.

Bărbaţii sunt mai predispuşi la boli cardiovasculare după 45 de ani, iar femeile după instalarea menopauzei, adică în jurul vârstei de 55 de ani.

Fundaţia Română a Inimii îşi propune să conştientizeze populaţia despre factorii de risc cardiovascular şi acumularea lor. Aceştia sunt fumatul, sedentarismul, stresul, existenţa în familie a unui istoric cardiovascular, hipertensiunea, colesterolul. Aceşti factori de risc, luaţi împreună, definesc riscul cardiovascular global al fiecărei persoane. Cu cât sunt mai mulţi factori de risc, cu atât riscul cardiovascular global este mai mare. „A controla riscul cardiovascular înseamnă să poţi prelungi speranţa de viaţă cu cel puţin 10 ani“, a declarat prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

Acesta a adăugat că România ocupă unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, românii trăind cu 10 ani mai puţin decât cetăţenii altor ţări europene, din cauza bolilor cardiovasculare.

Potrivit statisticilor, în 2020 boala cardiovasculară va deveni „ucigaşul numărul unu“ la nivel mondial, depăşind bolile infecţioase.