„Călugăria este o încununare şi o culme a pocăinţei“
Ieri, 22 iunie 2012, IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, în cadrul căreia a săvârşit şi rânduiala tunderii în monahism a unuia dintre vieţuitorii acestei mănăstiri.
În sobor de preoţi şi diaconi, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. Din soborul de slujitori au făcut parte şi arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi diac. Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media.
În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a săvârşit şi rânduiala tunderii în monahism a unuia dintre vieţuitorii acestei mănăstiri, care a primit numele de Partenie, avându-l ca naş de călugărie pe părintele stareţ Nichifor Horia. Credincioşii prezenţi la slujbă au primit lumânări, ca un simbol al luminării căii celui care a ales ca toată viaţa să o încredinţeze lui Dumnezeu. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a arătat responsabilitatea celui care îmbrăţişează viaţa monahală. „În sfânta şi venerabila Mănăstire «Sfinţii Trei Ierarhi» din Iaşi am săvârşit astăzi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în interiorul căreia a avut loc tunderea în monahism şi dedicarea în exclusivitate lui Dumnezeu a monahului Partenie. Dumnezeu să-l ajute pe cuvioşia sa să împlinească cele ce le-a făgăduit, împlinire în conformitate cu care el va fi judecat la judecata cea nemitarnică a Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos“, a subliniat IPS Teofan.
La final, toţi credincioşii care au participat la slujbă au trecut pe la părintele Partenie şi l-au rugat ca, de acum înainte, să-i pomenească în rugăciunile pe care le va înălţa către Bunul Dumnezeu.
„Slujba călugăriei este centrată pe făgăduinţa de taină dată de cel care a ales viaţa monahală, de cel care a cunoscut prin şederea în mănăstire o perioadă în care şi-a probat vocaţia monahală şi puterea de a urma rigorile unei vieţi călugăreşti. În această făgăduinţă, viitorul monah nu este singur, ci precum se rosteşte într-o rugăciune de la slujba călugăriei, este prezent Însuşi Mântuitorul Hristos, alături de Maica Domnului şi de sfinţii îngeri, care primesc făgăduinţa candidatului. Solemnitatea, adâncimea şi împărtăşirea mângâierii lui Dumnezeu în slujba călugăriei se observă şi prin faptul pentru că această slujbă este o încununare şi o culme a pocăinţei, manifestată prin cele trei voturi: ascultarea, săracia de bunăvoie şi fecioria“, a arătat arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“.