Campania umanitară „Ochii tăi sunt sănătoşi?“ s-a încheiat cu succes

Arhiepiscopia Iaşilor

Campania umanitară „Ochii tăi sunt sănătoşi?“ s-a încheiat cu succes

Campania umanitară „Ochii tăi sunt sănătoşi?“ desfăşurată de Spitalul „Providenţa“ în perioada mai-iulie a ajuns la final.

Menită să prevină afecţiunile oculare, campania a venit în sprijinul a peste 400 de persoane, oferindu-le posibilitatea efectuării unei consultaţii oftalmologice.

În decursul lunii mai toate persoanele care s-au adresat Spitalului „Providenţa“ pentru a lua parte la campanie au beneficiat în mod gratuit de consultaţie. În lunile iunie şi iulie, consultaţiile s-au acordat atât fără plată pentru persoanele asigurate, în baza biletului de trimitere, cât şi la un preţ redus la jumătate, de doar 25 de lei, pentru persoanele cu vârste sub 65 de ani şi care nu au prezentat un bilet de trimitere.

De asemenea, pacienţii care au fost diagnosticaţi cu afecţiuni grave, în urma consultaţiei, şi au urmat recomandarea medicului de a fi operaţi, au plătit pentru tratamentul chirurgical al cataractei cel mai mic preţ din Iaşi: 1.650 de lei. Tariful valabil pentru perioada campaniei, mai-iulie, a inclus toate serviciile necesare pe perioada internării.

„Prin această campanie am reuşit să oferim ajutor şi unor persoane care, din varii motive, nu reuşiseră să ajungă în cabinetul medicului oftalmolog de ani de zile. Au fost multe situaţii în care am reuşit să prevenim complicaţiile, recomandând pacienţilor să poarte ochelari sau să urmeze anumite tratamente, iar acolo unde exista deja o afecţiune într-un stadiu avansat am intervenit chirurgical, pentru a stopa evoluţia şi a îmbunătăţi vederea. Este, aşadar, foarte important de reţinut faptul că fiecare dintre noi ar trebui să fie consultat oftalmologic anual“, a declarat dr. Fotios Gardikiotis, medic oftalmolog în cadrul Spitalului „Providenţa“.

Secţia de Oftalmologie a Spitalului „Providenţa“ este dotată cu aparatură modernă, oferind posibilitatea investigării atât în regim ambulatoriu, cât şi prin spitalizări de zi şi continue. Pacienţii pot opta, la recomandarea medicului, pentru diverse examinări, intervenţii chirurgicale şi terapie laser. Pentru informaţii şi programări, pacienţii sunt rugaţi să sune la numerele de telefon 0232/241.271 şi 0730.230.030 sau să se prezinte la sediul din Şoseaua Nicolina nr. 115, capăt CUG.