Campanie de ecologizare a unor zone din Moldova
Cea de-a treia ediţie a campaniei de curăţenie naţională „Let's Do It, România!“, care va avea loc, în acest an, pe 12 mai, va viza şi ecologizarea câtorva zone importante din judeţele Moldovei. Astfel, printre propunerile acestei campanii se numără Codrii Paşcanilor din judeţul Iaşi, precum şi Lacul lui Eminescu din judeţul Botoşani. Anul acesta, în cazul României acţiunea de curăţenie naţională se va derula într-o formulă schimbată: în fiecare judeţ vor fi propuse şi alese zonele în care se va face curăţenie, fiecare locuitor având astfel posibilitatea de a propune şi a vota zona pe care şi-o doreşte curată. Numărul de zone din fiecare judeţ va fi stabilit în funcţie de zonele propuse, dar şi de resursele locale. Conform organizatorilor campaniei, după ziua de 12 mai vor mai fi demarare trei proiecte noi: „Registrul Naţional al Deşeurilor“, „0 deşeuri“ şi „Let's Train It“. La primele două ediţii de „Letâs Do It, România!“, organizate în 2010 şi 2011, au participat peste 500.000 de voluntari, care au colectat peste 1,3 milioane de saci cu deşeuri. În 2012, peste 85 de ţări din întreaga lume vor organiza o zi de curăţenie generală, în perioada 24 martie-25 septembrie.