Campanie de informare pentru depistarea precoce a fibrilației atriale

Social

Campanie de informare pentru depistarea precoce a fibrilației atriale

Până pe 3 noiembrie în Parcul "Alexandru Ioan Cuza" din București, unde e amenajat un punct de informare pentru depistarea precoce a fibrilației atriale are loc o campanie de evaluări gratuite a riscului cardiovascular.

În România aproximativ 200.000 de oameni suferă de fibrilație atrială, iar nivel european se estimează că aproximativ șase milioane de persoane suferă de această afecțiune.

"Mulți dintre pacienții cu fibrilație atrială nu au niciun fel de simptom, iar acest lucru face ca boala să fie de cele mai multe ori ignorată. Studiile arată că fibrilația atrială se asociază cu un risc crescut al pacienților de a dezvolta accidente vasculare cerebrale, una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din România", a declarat, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, într-o conferință de presă.

Acesta a mai precizat că proiectul lansat vineri este unul pilot, dorindu-se dezvoltarea acestuia și în mediul rural, prin intermediul unor caravane.

"Dacă am putea să depistăm la timp pacienții cu fibrilație atrială sau pe cetățenii care prezintă risc să dezvolte această boală și să-i trimitem la medic, deja am făcut un pas înainte. Fibrilația atrială este un risc major pentru accidentul vascular cerebral. Cu toții știți ce povară imensă e pentru viața pacientului însuși și a familiei sale un accident vascular cerebral, dar aceasta nu e singura patologie indusă de fibrilația atrială", a afirmat dr.Rodica Tănăsescu, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei.

Campania, intitulată "Spune ce ai pe inimă!", a fost lansată de Asociația Națională pentru Protecția Pacienților, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Neurologie, Societatea Națională de Medicina Familiei și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, cu sprijinul Primăriei sectorului 3.