Campionatul de șah ATOR, ediția a II-a
La Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Iași s-a desfășurat sâmbătă, 6 noiembrie 2010, ediția a II-a a Campionatului de șah al ATOR, filiala Iași.
La Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Iași s-a desfășurat sâmbătă, 6 noiembrie 2010, ediția a II-a a Campionatului de șah al Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR), filiala Iași. La această întâlnire au participat elevi implicați în proiectele ATOR de la mai multe licee ieșene, precum și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ și de la Facultatea de Medicină și Farmacie „G. T. Popa“ din Iași. În urma celor șapte runde ale campionatului câștigătorul trofeului a fost Alexandru Toader, student al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, pe locul al doilea s-a clasat Robert Sîrghea, student al aceleiași facultăți, iar al treilea punctaj a fost obținut de Victor Buju, elev al Colegiului Național „Mihail Sadoveanu“. Cele trei mențiuni au fost obținute de elevii Marian Boean de la Grupul Școlar „Anghel Saligny“, Toader Dragoș de la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu“ și Alexandru Pavel elev al Grupului Școlar „Ștefan Procopiu“. Premiile, constând în tricouri inscripționate cu sigla ATOR Iași, DVD cu filme, cărți și diplome au fost înmânate participanților de pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, care a vorbit și despre importanța jocului în dezvoltarea armonioasă a omului. Mulțumim conducerii Colegiului Național „Mihai Eminescu“ pentru găzduirea evenimentului, precum și doamnelor profesoare Eugenia Cohal și Daniela Lupiș pentru ajutorul acordat în organizarea campionatului.
Pelerinaj pentru câștigătorii Campionatului de fotbal
Câștigătorii Campionatului de fotbal ATOR, organizat la jumătatea lunii octombrie 2010, au mers sâmbătă în pelerinaj. Premianții, elevi ai Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Iași, însoțiți de voluntari ai ATOR, filiala Iași și de două dintre cele mai active eleve de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu“, au vizitat obiective culturale și religioase din zona Sucevei. Astfel, tinerii pelerini s-au închinat la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, au vizitat mănăstirile Dragomirna și Probota, precum și Cetatea Sucevei, Planetariul și Muzeul Apelor – Mihai Băcescu din Fălticeni. Pelerinajului a fost finanțat de Direcția de Tineret a Județului Iași prin proiectul „ÂSpirit de echipă pentru tineri“.
Pe 20 noiembrie 2010, la Grupul Școlar „Mihail Sturdza“ din Iași, va avea loc Campionatul de volei ATOR, iar în perioada 22-25 noiembrie 2010 se va desfășura Săptămâna filmului ATOR. (Ioan Puiu)