Campionatul de volei ATOR
Sâmbătă, 20 noiembrie, 2010, a avut loc Campionatul de volei ATOR pentru fete.
Pornind de la deviza "Duh sănătos în trup sănătos" voluntarii Asociației Tineretul Ortodox Roman (ATOR) s-au ocupat de organizarea unor activități sportive. Dacă băieții s-au bucurat de comuniune și mișcare participând la Campionatul de fotbal în a doua jumătate a lunii octombrie, sâmbătă, 20 noiembrie, 2010, a avut loc Campionatul de volei ATOR pentru fete, la care au participat șase licee ieșene. Participantele au călcat pragul sălii de sport a Colegiului Tehnic " Mihail Sturdza" timid și cu destule emoții. Pentru a alunga emoțiile dar și pentru a evita eventualele întinderi musculare, arbitrul principal, Ionel Pâslariu, a propus câteva exerciții de încălzire, exerciții necesare înaintea oricărei competiții sportive. După tragerea la sorți a echipelor, toți participanții au rostit împreună rugăciunea Tatăl Nostru. A fost un moment frumos. Rugăciunea pe teren a adus un strop de curaj și de unitate. Au fost jocuri frumoase care au condus la cunoașterea elevilor între ei, iar, la final, la plănuirea unor activități comune. Locul III a fost obținut de Grupul Școlar "Constantin Brâncuși", locul II de către Grupul Școlar "Anghel Saligny", iar locul I de Colegiul Național "Mihai Eminescu". În ceea ce privește premiile, acestea au fost diverse: locul III a fost premiat cu DVD-uri cu filme și tricouri albe personalizate cu sigla ATOR, locul II a primit "Viața, slujba și acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul" și tricouri vișinii, iar locul I tricouri albastre și cărți cu "Minunile din România săvârșite de Sfântul Nectarie Taumaturgul". Toate echipele au primit diplome de participare și iconițe cu Sfânta Cuvioasa Parascheva. (Iuliana Dima)