“Cântecul este rugăciune” – Compozitorul de imne religioase Shoko Maita

Religia în lume

“Cântecul este rugăciune” – Compozitorul de imne religioase Shoko Maita

Imnul japonez din 1975 “On the Hills of Galilee” (Pe dealurile Galileii) a devenit un succes între creştinii din întreaga lume.

Compozitorul acestui imn, Shoko Maita, este catolic, are 76 de ani, şi trăieşte în Tokyo. Dar inspiraţia sa a devenit celebră şi prin coloana sonoră pe care a scris-o la serialul de desene animate “Ultraman”.

Născut în Manciuria, Maita a iubit muzica întreaga sa viaţă. Când japonezii au abandonat teritoriile ocupate după Cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost printre primii care a mers la Hiroshima, la Universitatea de Muzică “Elisabeth”, fondată de iezuiţi în locul în care bomba atomică a secerat zeci de mii de vieţi. După ce a studiat temeinic învăţăturile creştine, s-a botezat în timpul studiilor.  

Apoi a venit la Tokyo la vârsta de 21 de ani şi s-a angajat la un post de televiziune, iar apoi a devenit compozitorul serialului animat “Ultraman”, care are un mesaj creştin. Compozitorul spune că imnul creştin este de fapt rugăciune întrupată în artă , care ajunge mai uşor la urechile oamenilor şi schimbă vieţi. Cântecul său “Pe dealurile Galileii” a fost cântat în sute de limbi şi în mii de biserici.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.ucanews.com