Carburanții s-ar putea scumpi de la 1 aprilie
De la 1 aprilie, carburanții s-ar putea scumpi cu 40 de bani pe litru, ca urmare a intrării în vigoare a noii accize de 7 eurocenți pe litru, a declarat Cătălin Dumitru, vicepreședinte al Rompetrol, într-o conferință de presă.
"Anticipăm, fără să avem certitudinea, că impactul va fi de 0,4 lei pe litru, 40 de bani, în linii mari. Nu există miracole și cu siguranță această evoluție se va regăsi în prețul la pompă", a spus vicepreședintele Rompetrol.
Acesta a mai adăugat că această scumpire va duce la o scădere a consumului pe termen scurt.
"Această creștere de preț cu siguranță va determina o scădere a consumului, e greu de anticipat cu cât, depinde și de vreme, de alți factori, va fi o perioadă de reașezare a pieței. Va diminua consumul total cu un procent? Posibil. Două procente? Posibil și asta. Apoi suntem convinși că se va reveni la un consum normal, atât la benzină, cât și la motorină", a precizat Cătălin Dumitru.
De la 1 aprilie, Guvernul va introduce o acciză suplimentară de 7 eurocenți pe litru pentru carburanți.