Astfel, Cardinalul menţionează: “Din 2005, aprofundăm chestiunea primatului cu 15 reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. Nu este uşor. Dar noi nu vrem să ajungem la o unitate a minima. Am cunoscut în 2007 un avans pozitiv prin documentul numit de la Ravenna. Cele două Biserici au convenit şi au declarat că Biserica are nevoie de un primat la nivel local, regional şi universal. Am dorit să aprofundăm această temă printr-un studiu istoric asupra primatului în Biserică în timpul primului mileniu creştin, înainte de schismă. Dar nu am mai putut avansa, ortodocşii nu au mai dorit să urmeze acest curs, din cauza lipsei istoricilor experţi pe această temă în confesiunea lor. Apoi am decis să lucrăm la relaţia dintre sinodalitatea ortodoxă şi primatul catolic, cele două neexcluzându-se deloc. De partea ortodoxă, se afirmă doar un primat de onoare. Însă acest primat de onoare nu este realizabil dacă se pun următoarele întrebări: Cine convoacă un Sinod? Cine îl conduce? Cine concluzionează lucrările? În primul mileniu acest om era împăratul. De aceea trebuie să ne întrebăm: Un primat fără nicio jurisdicţie este el în mod real practicabil? Situaţia comunităţii anglicane este semnificativă din acest punct de vedere: Arhiepiscopul de Canterbury nu dispune de o jurisdicţie. Este o situaţie foarte dificilă. Diversitatea în sânul Bisericilor ortodoxe este uneori o dificultate în calea avansării dialogului. De aceea noi suntem foarte atenţi la perspectiva de viitor a unui sinod pan-ortodox. Aş fi foarte fericit dacă un asemenea sinod ar avea loc, căci ar întări sinodalitatea practică şi realistă între Bisericile Ortodoxe”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.la-croix.com