„Cât de mică ar fi fapta de milostenie, Dumnezeu o primește și ne răsplătește”
Programul liturgic de la Catedrala mitropolitană din Iași a continuat azi dimineață (12 octombrie 2010) cu slujba Sfintei Liturghii săvârșită de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurați de un sobor de preoți și diconi.
Programul liturgic de la Catedrala mitropolitană din Iași a continuat azi dimineață (12 octombrie 2010) cu slujba Sfintei Liturghii săvârșită de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurați de un sobor de preoți și diconi. Cu acest prilej, Înalt Preasfințitul Pimen a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre milostenie, pornind de la exemplul Sfintei Parascheva. “La sfârșitul veacurilor, la Înfricoșătoarea Judecată vom fi întrebați despre faptele de milostenie pe care le-am săvârșit în viața pământească. Cei săraci, cei aflați în necazuri sau cei însetați sunt numiți de Mântuitorul Hristos «frați prea mici». Dacă îi ajutăm pe acești frați, pe Mântuitorul Îl ajutăm, pentru că ei se roagă la Dumnezeu. Cât de mică ar fi fapta de milostenie, Dumnezeu o primește și ne răsplătește. Milostenia ne face să fim cu adevărat următori ai Mântuitorului Hristos. Milostenia biruiește în fața Judecății și acoperă mulțime de păcate. Sf. Parascheva a înțeles ce înseamnă fapta de milostenie. Trebuie să ne rugăm neîncetat și trebuie să postim, pentru că postul este o jertfă adusă lui Dumnezeu, care ne ajută să fim ordonați în viață“, a spus IPS Pimen. (C. Ciofu)