Cât lapte ar trebui să bem pentru ca aflatoxina să ne afecteze

Social

Cât lapte ar trebui să bem pentru ca aflatoxina să ne afecteze

Medicii nutriţionişti susţin că doar o cantitate de 20-25 de litri lapte contaminat cu aflatoxină consumată zilnic, timp de câteva luni, ceea ce este însă imposibil pentru un om, ar crea probleme de sănătate unei persoane. „Vestea bună este că doza de siguranţă este de un nanogram pe kilogram corp pe zi de aflatoxină. Aceasta înseamnă că o persoană care ar consuma zilnic, o perioadă de câteva luni, o cantitate de 20-25 de litri de lapte contaminat cu aflatoxină ar risca să aibă mari probleme de sănătate“, a declarat medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu.

Probleme de sănătate ar putea avea o persoană şi în cazul în care ar bea zilnic un pahar de lapte contaminat au aflatoxină, însă timp de mai mulţi ani.

Depăşiri ale limitei admise la aflatoxină pot apărea şi la alte alimente, precum carne, ouă, nuci sau arahide. Deocamdată, în România, suspiciunile s-au confirmat doar la lapte.

Aflatoxina poate ajunge în corpul animalelor şi păsărilor care sunt hrănite cu furaje contaminate cu această toxină.