Ce presupune o conştiinţă curată
Potrivit unui sondaj pentru identificarea caracterului persoanelor realizat în 2008 în America pe un eșantion de 30.000 de elevi din liceu, 64% dintre aceștia au declarat că au trișat la un test în ultimul an, 30% că au furat dintr-un magazin, 42% au spus că ar minți pentru a economisi bani iar 83% au recunoscut că și-au mințit părinții în legătură cu ceva important.
Unul din cele mai interesante lucruri dezvăluite de acest sondaj a fost acela că 93% din elevii intervievați au spus că sunt mulțumiți de caracterul și etica lor. Se pare că acești elevi prezintă ceea ce Sfânta Scriptură numește o conştiinţă „întinată” (Tit 1,15).
Care sunt semnele indicate de Sfânta Scriptură ale unei conştiinţe întinate?
Primul este atunci când oamenii au gânduri rele sau fac fapte rele „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit 1,15-16).
Apoi, când dau ascultare sfaturilor înţelepte şi învăţăturilor morale, dar sunt înclinați să urmeze inimii lor, atunci şi-au „uscat” conștiința (Ieșire 7,14, 8,15; Ieremia 17,9).
În ultimul rând, atunci când nu există decât prea puțină rușine a păcatului și a lipsei de moralitate (Ieremia 6,15). Pretextele, minciunile și o inimă fără căință otrăvesc conștiința curățită de Hristos: „Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Romani 2,5). Conștiința, pe care nu ne putem niciodată baza pe deplin, poate fi curățită doar de Dumnezeu: „Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” (Psalm 50,11) iar această curățire se realizează prin trupul și sângele lui Hristos: „Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?” (Evrei 9,14)
Ca următori ai lui Hristos, conștiința poate deveni mai sensibilă la noțiunea de bine și rău pe măsură ce înaintăm în cunoaștere duhovnicească și ascultare. Asta înseamnă să lăsăm lucrarea Duhului Sfânt să ne mustre când greșim și să ne încurajeze când suntem pe calea cea bună dar numai după ce mărturisim şi ne căim imediat păcatele săvârşite: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1,9).
