„Cel ce este pe calea către Dumnezeu nu poate să nu transmită pacea”

Religia în lume

„Cel ce este pe calea către Dumnezeu nu poate să nu transmită pacea”

Pentru Cardinalul Tauran, președinte al Consiliului pontifical pentru dialogul inter-religios, responsabilii religioși au devenit mai conștienți de urgența unei pedagogii a întâlnirii. În 27 octombrie, se va desfășura o nouă adunare inter-religioasă la Assisi, la care va participa și Papa Benedict.

Cotidianul La Croix (CLC): În 11 septembrie 2001, erați Ministru al Afacerilor Externe al Papei Ioan Paul al II-lea. Cum a trăit diplomația vaticană acest „semn al timpului”?

Cardinal Tauran (CT): Natural că am fost șocați de monstruozitatea acestei acțiuni. Dar la fel de repede și într-o manieră paradoxală, a existat o conștientizare. O convingere s-a impus: nu putem ucide numele lui Dumnzeu. Responsabilii religioși au devenit mai conștienți de urgența unei pedagogii a întâlnirii.

CLC: Cum puteți explica faptul paradoxal că această dramă a avut un efect pozitiv?

CT: În vremea aceea, am fost uimit de faptul că nimeni nu a contestatacest dialog. Mai mulți musulmani au dorit să se cunoască adevăratul Islam. Și au fost mulți dintre ei are și-au exprimat solidaritatea cu victimele, majoritatea creștini. 11 septembrie nu a scos din discuție dialogul inter-religios, dimpotrivă. Noi parteneriate s-au născut. Astfel, regele Abdallah al Arabiei Saudite a organizat în 2008 la Madrid o mare conferință despre dialogul inter-religios.

CLC: Acest atentat a scos în evidență faptul că violența este incompatibilă cu religia?

 CT: Trebuie să citim ce a spus Benedict XVI în ianuarie 2006 corpului diplomatic despre terorismul de inspirație religioasă. Este cea mai viguroasă și mai completă condamnare a violenței pe care am auzit-o. Niciun șef religios, nicio cauză nu poate conduce la asemenea monstruozitate.  În 11 septembrie 2001 eram la Strasbourg cu ocazia comemorării bicentenarului concordatului între Napoleon și Sfântul Scaun. Și mi-am adus aminte că am citit că tinerii au permis Franței și Germaniei să se apropie. Tinerii au precedat instituțiile.

În dialogul inter-religios trebuie să procedăm la fel. Trebuie să formăm tinerii musulmani în această pedagogie a dialogului. Am spus în mesajul meu musulmanilor la sfârșitul Ramadanului: trebuie ca împreună să descoperim tinerilor existența binelui și răului, conștiința că există un sanctuar care trebuie respectat, să cultivăm dimensiunea spirituală care ne face mai responsabili, mai solidari, mai disponibili la dialog.

CLC: Această formare este ea pusă în aplicare?

 CT: De o manieră foarte modestă. Viitorul se pregătește prin educație, în familie, la școală, la universitate. În lumea musulmană, școlile noastre au contribuit puternic. Am întâlnit recent un diplomat musulman dintr-o țară din Golf. El mi-a zis: „Tot ceea ce știu, este grație vouă. Niciodată, în timpul studilor mele într-o școală catolică, nu am fost obiect de prozelitism pentru voi”.  Pentru mine a fost un mare compliment. Căci acest om era acum atent la construirea diaogului.

CLC: În ce domenii credeți că 11 septembrie a marcat o evoluție în lume?

CT: Lumea a devenit precară. Sunt grupuri care sunt capabile să semene moarte și teroare. Suspiciunea și frica s-au mărit. Dacă am evitat șocul culturilor, noi trebuie să evităm șocul ignoranței. Frica de celălalt este deseori motivată de ignoranță. Dacă noi suntem „super-informați”, știm să reflectăm asupra acestora? Cred că în familie, la școală, tinerele generații pot învăța respectul celorlalți, să înțeleagă diferențele ca o bogăție.   Așa cum a spus Papa Benedict: „Cel ce este pe calea către Dumnezeu nu poate să nu transmită pacea. Și cel ce construiește pacea nu poate să nu se apropie de Dumnezeu”. Aceasta este foaia noastră de drum.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.la-croix.com