Au plecat odată, din împărăţia apelor, două broaşte dornice să cunoască lumea largă.

Au mers ele zi şi noapte, lăsând în urmă câmpii şi dealuri, păduri şi livezi şi s-au oprit în ograda unui gospodar. Femeia lui lăsase jos, în mijlocul curţii, un vas cu lapte. Dintr-o săritură, broaştele au fost pe marginea vasului, iar de aici, ţâşti! ...în lapte.

Văzându-l lichid, ca şi apa, crezuseră că se poate înota şi-n el. S-au speriat găsindu-l gros şi unsuros. Una din ele, văzându-se în pericol, şi fară nici o nădejde de scăpare, s-a lăsat la fund şi a murit.

Cealaltă s-a bătut cu moartea cât a putut. A dat neîncetat din picioare. A înotat, a înotat, până ce puterile i-au slăbit cu totul. Dar tot nu s-a lăsat. Deodată a simţit că se află ridicată pe un bulgăre tare. A a făcut o ultimă smucitură şi, dintr-o săritură, a fost pe pământ.

Ce se întâmplase? Tot bătând ea din picioare, transformase laptele, ce fusese pus la prins, într-un bulgăre de unt şi astfel putuse să scape.

Prin stăruinţă şi muncă reuşim în viaţă.

(Flori în calea tineretului, Editura Sf. Mina, Iași, 2008, p.56)