Centenarul Bisericii româneşti din Michigan
Istoria Bisericii ortodoxe române Sfântul Gheorghe din Michigan este una plină de semnificaţii. Ea a fost construită în 1912 de către imigranţii români veniţi la muncă pe siturile industriale din Detroit. E existat înainte de aceasta o altă biserică ortodoxă.
Copiii muncitorilor de la uzinele auto au devenit doctori, ingineri, sau au continuat lucrarea părinţilor. Pentru o vreme această parohie din Michigan a devenit cea mai mare parohie românească din Statele Unite, mamă pentru alte 10 parohii care s-au înfiinţat în Detroit şi Windsor, şi care cuprindea 35 000 de creştini ortodocşi români.
Aniversarea centenarului bisericii a fost însoţită de manifestări religioase, culturale şi sociale de amploare. Astfel, Detroit Symphony Orchestra a ţinut un concert de gală, iar Arhiepiscopul Nathanael de Detroit a ţinut o slujbă aniversară de Te Deum. Apoi, ierarhul a sfinţit o Troiţă românească în faţa Bisericii pentru a marca cei 100 de ani de slujire ai bisericii.
Slujba s-a desfăşurat în engleză şi română.
La evenimente au participat românii ortodocşi din regiune îmbrăcaţi în straie naţionale, dar şi o mulţime de americani care doresc să cunoască mai multe despre religia ortodoxă şi civilizaţia românească.