Centru Self-Service, deschis la AJOFM Bacău
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău a inaugurat la începutul acestei săptămâni Centrul Self-Service. Acest centru dispune de un spaţiu special destinat, dotat cu tehnologie modernă, calculatoare şi ecrane cu afişaj electronic, conectate la baza de date naţională SIANOFM, prin intermediul cărora persoanele interesate pot afla informaţii legate de serviciile oferite de instituţii, angajatori privaţi ori de stat, locuri de muncă accesibile în conformitate cu pregătirea lor profesională, dar şi modalităţi de întocmire a CV-urilor, autentificare agenţi economici, precum şi despre cursurile de formare profesională organizate în judeţ ori în ţară. „Concret, şomerii vor putea obţine mai repede, mai exact şi, deci mai eficient, informaţii privind oportunităţile de angajare ori de recalificare“, a declarat Ioan Silitră, directorul AJOFM Bacău.