Centrul filantropic din Valea Putnei a fost sfinţit

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Centrul filantropic din Valea Putnei a fost sfinţit

În parohia Valea Putnei - Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a fost inaugurat, marţi, Centrul filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“.

În parohia Valea Putnei - Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a fost inaugurat, marţi, Centrul filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a parohiei Valea Putnei. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. La finalul slujbei, IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa ridicării unui aşezământ pentru bătrâni, mai ales în această perioadă de „criză economică şi sufletească“. Apoi, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a oferit distincţii de vrednicie ctitorilor şi câte o icoană persoanelor care au sprijinit construirea centrului. Părintele paroh Corneliu Luca a remarcat, în cuvântul adresat celor prezenţi, buna colaborare care există între parohia Valea Putnei şi autorităţile locale.

Centrul filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“ s-a ridicat începând cu anul 2004 şi va adăposti la primul etaj 20 de bătrâni singuri din parohie, care vor beneficia de hrană şi îngrijire medicală. În prezent se lucrează la cel de-al doilea etaj al clădirii. (C. Ciofu)