Centrul „Sfântul Meletie” din Alba Iulia a participat la Târgul Handmade&Vintage, Ediţia a V-a
În perioada 14-16 octombrie 2011, persoanele cu dizabilităţi din cadrul Centrului „Sfântul Meletie” din Alba Iulia, administrat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă, au participat la a V-a ediţie a Târgului Handmade&Vintage, găzduit de Alba Mall, cu produse confecţionate manual, alături de producători de handmade (artizani) care au expus accesorii, articole cusute, din lemn, fimo, bijuterii, croşetat, îmbrăcăminte, mobilă, obiecte de gospodărie, dar şi de colecţionari şi comercianţi de obiecte de anticariat (mobilă, oglinzi, cărţi, filatelie, numismatică, pictură, obiecte de arta, sculpturi, accesorii) şi vânzători „de modă veche” cu articole vintage.
În cadrul întâlnirilor şi activităţilor săptămânale, persoanele cu handicap şi-au arătat îndemânarea în confecţionarea produselor de artizanat, cusături şi felicitări din materiale refolosibile. Prin această expoziţie, comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din Alba Iulia doreşte să arate şi să demonstreze societăţii civile şi comunităţii locale faptul că şi ele au forţa interioară şi puterea iniţiativelor ca restul oamenilor, având posibilitatea şi şansa de a se bucura de tot ce frumos şi bun. Cu atât mai mult de realizările personale ale fiecăruia, realizări sprijinite pe credinţa cu care ies în faţa lumii şi dovedesc că înaintea Celui de Sus toţi avem aceleaşi şanse şi împărţim aceiaşi talanţi. Important e să dăruim, să ne aplecăm către cel de lângă noi, să iubim frumosul şi ţinem aprinsă, în fiecare zi, speranţa din suflet.
Centrul „Sfântul Meletie” din Alba Iulia a luat fiinţă prin intermediul proiectului „Centrul pilot pentru Persoane cu dizabilităţi Alba” depus de Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din subordinea Consiliului Local Alba Iulia, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Alba (DGASPC) şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, care, de la 1 decembrie 2009, a preluat administrarea centrului. Acest centrul social oferă atât servicii de recuperare kinetoterapeutică, psihologică şi dinamică, cât şi servicii de socializare, informare şi orientare profesională. De serviciile Centrului „Sfântul Meletie” beneficiază 20 de persoane cu handicap fizic, somatic, nevăzători, precum şi persoane cu deficienţe hipoacuzice.
sursa: reintregirea.ro