Centrul Social de Urgenţă din Roznov, sprijin pentru persoanele fără adăpost
În centrul oraşului Roznov a început să funcţioneze, din luna ianuarie a acestui an, Centrul Social de Urgenţă. Aici pot fi adăpostite persoanele cu o situaţie materială precară care nu au o locuinţă. În perioada următoare, în noua clădire va funcţiona şi cancelaria Protopopiatului Roznov.
Centrul social de urgenţă a început să fie construit în anul 2005, după patru ani de demersuri pentru întocmirea documentaţiei. Din anul 2005 până în 2007 construcţia s-a făcut până la mansardă cu fonduri de la parohiile Protopopiatului Roznov şi de la alţi donatori. Din anul 2007 s-a întocmit un proiect cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu Protopopiatul Piatra Neamţ, care avea acreditare pentru servicii sociale. „Proiectul trebuia depus în câteva zile şi nu mai era timp pentru a solicita acreditare pentru Protopopiatul Roznov. Cu sprijinul Protopopiatului Piatra Neamţ a fost obţinută finanţarea de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Lucrările au durat până în anul 2010, când a fost sfinţit de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Apoi, timp de un an şi jumătate, centrul a fost dotat cu mobilier, astfel încât a fost deschis pe 1 ianuarie 2012“, a explicat pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov.
„Credincioşii simt o aplecare spre cei nevoiaşi“
Centrul social de urgenţe Roznov are patru nivele. La demisol funcţionează bucătăria, sala de mese, depozitul de alimente şi sala centralelor. La parter se află birourile, sala de consiliere şi cea de conferinţe, iar la etajul 1 sunt şase camere cu paturi suprapuse. La mansardă sunt alte şase camere cu 25 de paturi. „Aici vin persoane fără locuinţă pentru a primi cazare şi masă, după ce se realizează o anchetă socială de către doamna Petronela Ungureanu, asistent social în cadrul Protopopiatului Roznov. Sunt persoane nevoiaşe fără adăpost cărora Biserica le întinde o mână de ajutor, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, având sprijinul Primăriei Roznov şi al parohiilor din Protopopiatul Roznov. În acelaşi timp, credincioşii din Roznov, prin generozitatea lor, sprijină acest centru pentru o bună desfăşurare a activităţii. Preoţii din parohiile Protopopiatului Roznov donează frecvent alimente. Credincioşii simt o aplecare spre cei nevoiaşi şi defavorizaţi. De aceea ei donează alimente şi sume de bani pentru asistaţii din centru. Avem o colaborare bună cu Primăria Roznov şi Consiliul Local Roznov, care mai întâi au pus la dispoziţie gratuit terenul pentru clădirea centrului. De asemenea, Primăria Roznov ne sprijină cu diferite sume de bani pentru achitarea facturilor la utilităţi, fără de care activitatea centrului ar avea de suferit“, a afirmat pr. protopop Vasile Ţoc.
Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii şi asistenţei sociale, dar şi a Protopopiatului Roznov, cancelaria protopopiatului va fi mutată în acest centru. „Asistenţa socială pentru cei care beneficiază de servicii sociale va fi mult mai susţinută. Cancelaria Protopopiatului Roznov va avea un spaţiu mai bine organizat. Astfel, atât centrul social, cât şi protopopiatul au de câştigat“, a spus pr. protopop Vasile Ţoc.
„Sunt mulţumit de condiţiile de aici“
Persoanele nevoiaşe şi fără adăpost din zona Roznov - Piatra Neamţ au solicitat ajutorul centrului mai ales în perioada iernii. În prezent, numărul celor care sunt cazaţi este mai mic. Oamenii caută să se gospodărescă, se ocupă de întreţinerea clădirii, având la dispoziţie bucătăria pentru prepararea hranei. Vasile Micu, pensionar, stă de la sfârşitul lunii mai în centrul social al Protopopiatului Roznov, întrucât nu deţine o locuinţă. A stat pe la câţiva cunoscuţi, după care a ajuns la acest aşezământ de ocrotire socială. „Sunt mulţumit de condiţiile de aici. Am în cameră o icoană şi în fiecare dimineaţă şi seară spun toate rugăciunile pe care le ştiu. În prezent mă ocup de bucătărie, asigur curăţenia sau ajut la ce este nevoie“, a afirmat Vasile Micu.